Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană

Linkuri utile

Lista oraselor din Italia unde gasiti Ghidul


Centrul de Apel Airmoldova E-services Registru Chamber


Mass Media din Moldova

Noutăţile Ambasadei

Ambasadorul Stela Stîngaci a avut o întrevedere cu Președintele Grupului de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Parlamentului italian, deputatul Andrea Causin

La 22 martie 2016, la sediul Ambasadei, Ambasadorul Stela Stîngaci a avut o întrevedere cu Președintele Grupului de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Parlamentului italian, deputatul Andrea Causin.

Deputatul italian a anunțat despre crearea recentă a Grupului parlamentar de prietenie, menționând că aceasta este o dovadă a interesului pe care Italia îl manifestă față de Republica Moldova, a dorinței de a o sprijini pe calea reformelor și a integrării europene și de a consolida relațiile interparlamentare.

Salutând decizia Parlamentului italian, Stela Stîngaci l-a informat pe A. Causin despre constituirea, la 17 martie curent, în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, a Grupului de prietenie cu Italia. Grupul este format din 41 deputați, Președinte fiind deputatul Artur Gutium, membru activ al comunității moldovenilor din Italia.

În cadrul discuțiilor, s-a convenit de a organiza un schimb de vizite la nivelul grupurilor de prietenie. Astfel, membrii Grupului italian vor efectua o vizită la Chișinău în luna aprilie, iar vizita de răspuns va avea loc în luna iunie. În marja reuniunii de la Roma va fi organizat un for al deputaților italieni și moldoveni cu reprezentanții mediului asociativ și de afaceri.

În aceeași ordine de idei, Stela Stîngaci a solicitat sprijinul parlamentarilor italieni în promovarea negocierilor Acordului moldo-italian privind protecția socială, care va crea cadrul juridic necesar pentru asigurarea cu pensii decente a cetățenilor moldoveni care muncesc în Italia. La fel, ambasadorul a solicitat urgentarea ratificării Acordului privind transportul auto de pasageri și mărfuri, care va permite deschiderea rutelor regulare de pasageri și soluționarea problemelor legate de transportarea coletelor.

La întrevedere a mai participat Domenico Bravo, membrul Secretariatului Grupului italian al Uniunii interparlamentare și Nicoleta Croitoru-Bantea, Prim Secretar al Ambasadei.