Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană

Linkuri utile

Lista oraselor din Italia unde gasiti Ghidul

Centrul de Apel Airmoldova E-services Registru Chamber


Mass Media din Moldova

Noutăţile Ambasadei

Comunicat de presă

La 20 noiembrie curent, ambasadorul Republicii Moldova în Republica Italiană, Stela Stîngaci, a avut o întîlnire cu reprezentanţi ai regiunii italiene Basilicata, şi anume Dr. Francesco Sconti, preşedintele Asociaţiei Culturale „Vivere Verde”, purtătorul de cuvânt al Comitetului Tiburtina Sud, Alberto Giustiniani, Vicepreşedintele Asociaţiei Culturale „Vivere Verde”, Dr. Vincenzo Fiermonte, preşedintele Asociaţiei non profit „Caminare Insieme”. Delegaţia italiană a fost însoţită de Marina Negară, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Emigranţilor Moldoveni din Italia (ANIMI) şi Rodica Bînzar, vicepreşedinte ANIMI. La întrevedere a participat şi Nicoleta Croitoru-Bantea, secretar I al Ambasadei.

Reprezentanţii italieni au venit cu propunerea de iniţiere a unei relaţii de înfrăţire între Regiunea Basilicata şi un raion din Republica Moldova, precum şi de organizare a unui program de schimburi socio-culturale şi economice care va fi implementat în câteva etape. În acest context, s-a convenit că, la prima etapă, se va realiza un schimb de delegaţii care vor include autorităţi publice locale, reprezentanţi ai asociaţiilor socio-culturale şi oameni de afaceri. Ulterior va fi semnat un Protocol de Înfrăţire în vederea realizării unei ,,punţi de legătură” de durată între localităţile respective. Scopul programului rezidă în integrarea şi solidaritatea între popoare, precum şi încurajarea dezvoltării schimburilor culturale între regiuni şi culturi diverse.

Interlocutorii au discutat şi despre posibilitatea realizării unor iniţiative precum schimbul de grupuri de persoane în etate din cele două ţări, găzduirea în familiile italiene a copiilor moldoveni din familii vulnerabile sau orfelinate, realizarea unui proiect de încadrare în cîmpul muncii în domeniul asistenţei familiale a cetăţencelor din Republica Moldova.