Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană

Linkuri utile

Lista oraselor din Italia unde gasiti Ghidul

Centrul de Apel Airmoldova E-services Registru Chamber


Mass Media din Moldova

Noutăţile Ambasadei

Marcarea sărbătorii naţionale ”Limba noastră” la Roma, în data de 9 septembrie 2012

În data de 9 septembrie curent în or. Roma, Republica Italiană a fost marcată sărbătoarea naţională ”Limba noastră”. Evenimentul organizat de Ambasadă împreună cu Asociaţia ”Dacia” (Preşedinte dl Vitalie CIOBANU) s-a desfăşurat în sala de conferinţe a parohiei Santa Lucia şi a fost inaugurat cu discursul Ambasadorului Aurel BĂIEŞU care a relatat publicului despre semnificaţia şi importanţa acestei sărbători, subliniind că în istoria ţării noastre, ziua de 31 august reprezintă un moment important în procesul de recuperare nu doar a independenţei, ci şi a identităţii noastre naţionale, această sărbătoare fiind  un motiv de bucurie, dar si un moment pentru reflecţii despre destinul limbii noastre. Discursul Ambasadorului a fost urmat de prezentarea de către dna Tatiana CIOBANU, Vicepreşedintele Asociaţiei ”Dacia”, a unei colecţii de cărţi scrise de autori italieni în limba română. În continuare diferiţi vorbitori au relatat despre importanţa cultivării limbii, ca dimensiune importantă a identităţii unui popor alături de simboluri, trecutul istoric şi cultural, citând fragmente din operele marilor clasici, ce au adus elogii limbii române. 

Programul evenimentului a inclus şi un concert la care au evoluat  artistul poporului dl Arsenie BOTNARU, cântăreţul de muzică uşoară Gheorghe LUPAŞCU şi ansamblul artistic ”Arţăraş”, care are în componenţa sa artişti cu reşedinţa în Italia (conducător artistic - dna Lidia BOLFOSU, conducător instrumental - dl Vitalie SÎRBU). Publicul spectator a fost compus din oaspeţi din Italia, printre care dl Massimo de LUCA, Director al Agenţiei ”Immigration Service”, dna Anna Maria CAMPOGRANDE, Preşedinte al Asociaţiei ”Athena” pentru protecţia şi promovarea limbilor oficiale ale Comunităţii Europene; oaspeţi din România, inclusiv reprezentantul Ambasadei României în Republica Italiană, dl Laviniu ENI, reprezentanţii Asociaţiei ”Propatria”; precum şi cetăţeni ai RM şi reprezentanţi ai presei moldoveneşti în Italia (dna Raisa AMBROS).