Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană

Linkuri utile

Lista oraselor din Italia unde gasiti Ghidul

Centrul de Apel Airmoldova E-services Registru Chamber


Mass Media din Moldova

Noutăţile Ambasadei

Semnarea Acordului de Co-finanţare a Proiectului IFAD V pentru Republica Moldova

În contextul deplasării întreprinse de către dl Vasile BUMACOV, Ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova, în or. Roma, Republica Italiană, în vederea participării la cea de-a 37-a Sesiune a Conferinţei Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO), la data de 27 iunie 2011, a avut loc semnarea Acordului de Co-finanţare a Proiectului IFAD V pentru Republica Moldova.

Documentul respectiv reprezintă complementul Acordului de Finanţare a Proiectului de Servicii Financiare şi Dezvoltare a Business-ului Agricol IFAD V, semnat în or. Roma la data de 21 februarie curent şi prevede acordarea Republicii Moldova, de către Guvernul Regatului Danemarcei, prin intermediul IFAD, a unei alocaţii suplimentare de circa 4,5 mln. dolari SUA, sub formă de grant nerambursabil, pentru finanţarea activităţilor dezvoltate de tinerii antreprenori în zona rurală.

Grant-ul va fi destinat în particular instruirii pre-finanţare a tinerilor (potenţiali solicitanţi) din mediul rural; suportului pentru facilitarea finanţării, finanţarea propriu-zisă şi lansarea afacerilor; precum şi suportul post-finanţare, monitorizare şi evaluare a impactului.

Amintim că Proiectul IFAD V prevede acordarea Republicii Moldova a unui împrumut, în valoare de circa 20 mln dolari SUA, în condiţii facilitare. Acesta urmează a fi implementat pe durata a cinci ani (2011-2015) şi are drept obiectiv reducerea sărăciei rurale, prin dezvoltarea business-ului agricol favorabil populaţiei sărace, acordarea serviciilor financiare rurale şi dezvoltarea infrastructurii rurale la scară mică. Proiectul va avea o acoperire naţională, prioritate fiind acordată zonelor cu grad sporit de sărăcie.