Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană

Linkuri utile

Lista oraselor din Italia unde gasiti Ghidul

Centrul de Apel Airmoldova E-services Registru Chamber


Mass Media din Moldova

Noutăţile Ambasadei

Iurie Leancă a avut o discuţie la telefon cu Franco Frattini

La data de 31 mai curent, dl Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o convorbire telefonică cu dl Franco Frattini, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Italiene.

Cei doi Miniştri au discutat despre aspectele de bază ale cooperării moldo-italiene, precum şi despre subiecte de interes reciproc de pe agenda internaţională. O atenţie specială a fost acordată dimensiunii integrării europene a Republicii Moldova şi nuanţării sprijinului pe care Italia îl acordă ţării noastre în această direcţie. Prin această optică, şefii celor două diplomaţii s-au referit la asistenţa oferită de partea italiană demersurilor autorităţilor moldoveneşti privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni care călătoresc în spaţiul Uniunii Europene.

Miniştrii au salutat recentele consultări moldo-italiene de la Chişinău, în cadrul cărora au fost demarate discuţiile privind negocierea Acordului de protecţie socială a cetăţenilor moldoveni aflaţi la muncă în Italia. Totodată, ei au făcut un schimb de opinii referitor la agenda bilaterală imediată şi de perspectivă a cooperării moldo-italiene. Iurie Leancă i-a adresat omologului său italian invitaţia de a efectua o vizită în Republica Moldova. Invitaţia a fost acceptată cu plăcere, data urmând a fi stabilită în conformitate cu agendele de lucru ale celor doi Miniştri.