Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană

Linkuri utile

Lista oraselor din Italia unde gasiti Ghidul

Centrul de Apel Airmoldova E-services Registru Chamber


Mass Media din Moldova

Noutăţile Ambasadei

Mesaje clare de susţinere pentru Republica Moldova

Chişinău, 24 nov. /MOLDPRES/. În cursul vizitei de lucru pe care o întreprinde în zilele de 23-24 noiembrie la Roma, vicepremierul Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut întrevederi cu Lamberto Dini, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului, Stefano Stefani, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Deputaţilor Parlamentului italian, şi Riccardo Migliori, conducătorul delegaţiei italiene din cadrul Adunării Parlamentare OSCE, comunică MOLDPRES cu referire la Direcţia mass-media şi relaţii cu publicul a MAEIE.

Ministrul a informat despre situaţia actuală din Republica Moldova şi obiectivele pe care noua guvernare şi le-a propus pentru readucerea ţării într-un cadru de normalitate democratică şi depăşirea consecinţelor crizei economice mondiale. Au fost prezentate priorităţile politicii externe cu accent pe integrarea europeană, şeful diplomaţiei moldoveneşti referindu-se la importanţa pe care ţara noastră o acordă colaborării cu Italia atît în plan bilateral, cît şi pe dimensiunea europeană.

Demonstrînd o bună cunoaştere a realităţilor din Republica Moldova, interlocutorii italieni au salutat schimbările produse în ţara noastră şi au încurajat autorităţile în continuarea promovării reformelor, exprimînd disponibilitatea totală a Italiei de a acorda ajutorul necesar în acest sens. Cu titlu special, a fost relevată importanţa dimensiunii parlamentare a cooperării. Apreciind voinţa politică demonstrată de noile autorităţi moldoveneşti, ei au subliniat importanţa stabilizării cît mai curînd posibil a situaţiei politice şi economice, a creării unui climat investiţional adecvat, a dezvoltării unor relaţii de normalitate cu statele vecine. Oficialii italieni s-au pronunţat pentru intensificarea cooperării Republicii Moldova şi instituţiilor UE în vederea desemnării unei perspective mai clare a acestor relaţii. Ei au apreciat în termeni pozitivi comunităţile moldoveneşti din Italia, caracterul cooperant şi felul în care membrii acestora se integrează în societate, subliniind că asemenea elemente constructive constituie factori valoroşi în consolidarea relaţiilor dintre cele două state.

© Moldpres 2009