Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană

Linkuri utile

Lista oraselor din Italia unde gasiti Ghidul

Centrul de Apel Airmoldova E-services Registru Chamber


Mass Media din Moldova

Arhiva noutăţilor

  • 12.12.2017

    Ambasadoarea Stela Stîngaci decorată cu Ordinul Marea Cruce pro Merito Melitensi al Ordinului Suveran Militar de Malta

    La 11 decembrie curent, Ambasadoarea Stela Stîngaci a fost decorată cu Ordinul Marea Cruce pro Merito Melitensi al Ordinului Suveran Militar de Malta, în semn de înaltă apreciere a contribuției sale la dezvoltarea relațiilor bilaterale și promovarea activă a inițiativelor social-umanitare.

  • 10.10.2017

    ZIUA SPORTULUI MOLDAV ÎN ITALIA

    Duminică, 8 octombrie 2017, ambasadoarea Stela Stîngaci a participat la Ziua sportului moldav în Italia, organizată la Padova de către Parohia ortodoxă moldovenească „Naşterea Maicii Domnului”, Asociația „Moldavi nel Veneto” și Grupul de inițiativă ”Nistru”, sub patronajul Ambasadei, al Primăriei din Padova și a Comitetului Olimpic Național Italian din Regiunea Veneto, în parteneriat cu asociaţiile „Olimpia”, „Gazeta Basarabiei”, „Solidarieta Universale”, „AssoMoldave” şi alte asociaţii ale moldovenilor din Italia.

  • 02.10.2017

    VINUL MOLDOVENESC – oaspete de excepție la "CAPRICCIO DI VINO"

    La 1 octombrie 2017, Ambasadoarea Stela Stîngaci a participat la expoziția ”Capriccio di Vino” din Toscana, unde au fost expuse vinuri toscane și vinurile a patru companii moldovenești - Purcari, Gitana, Vinăria din Vale și Chateau Vartely.

  • 24.09.2017

    MOLDOVA - TOSCANA: preluare de experiență în domeniul sănătății

    Șase medici de la Spitalul Sfânta Treime din Chișinău au efectuat un stagiu la Spitalul San Donato din Arezzo, în scopul preluării experienței de organizare a secției de urgență pentru adulți și neonatologie.

  • 19.09.2017

    MOLDOVA: O PROPUNERE DE AFACERI PENTRU DEZVOLTAREA RELAȚIILOR CU EUROPA DE EST

    Ambasadoarea Stela Stîngaci a efectuat o vizită la Bari, în cadrul căreia a avut întrevederi cu Prefectul Marilisa Magno, Viceprimarul Pierluigi Introna.

  • 18.09.2017

    Cel mai mare eveniment de afaceri al anului - Moldova Business Week 2017 va avea loc pe 3-6 octombrie

    Comunitatea de afaceri din Republica Moldova, investitori locali și străini, împreună cu autoritățile statului și partenerii de dezvoltare se reunesc în cadrul unui amplu eveniment economic – Moldova Business Week 2017, care va avea loc în perioada 3-6 octombrie a.c.

  • 13.09.2017

    MOLDOVA LA FIERA DEL LEVANTE

    Ambasadoarea Stela Stîngaci a participat la inaugurarea celei de-a 81a ediții a expoziției internaționale din Bari ”Fiera del Levante”.

  • 01.09.2017

    Serata de binefacere ”Donează o cosită”

    Siena, 31 august 2017 – Ambasadoarea Stela Stîngaci a participat la Apericina de binefacere, organizată în renumita Piazza del Campo, patrimoniu mondial al UNESCO, de către Consulatul Onorifc al Republicii Moldova în Toscana.

  • 16.06.2017

    Prezentarea țării la Pordenone: ”MOLDOVA – PLATFORMĂ ECONOMICĂ ÎN EUROPA DE EST PENTRU ÎNTREPRINDERILE ITALIENE, DUPĂ ACORDUL DE ASOCIERE CU UNIUNEA EUROPEANĂ”

    La 15 iunie a.c., Ambasadoarea Stela Stîngaci a participat la Prezentarea Republicii Moldova la Pordenone, Regiunea Friuli Venezia-Giulia, organizată sub patronajul Ambasadei, de către Camera de Comerț Italo-Moldavă (CCIM), în colaborare cu Ambasada Italiei la Chișinău și Camera de Comerț din Pordenone.

  • 12.06.2017

    REPUBLICA MOLDOVA ÎNTÂLNEȘTE APULIA

    La 10 iunie curent, Ambasadoarea Stela Stîngaci a participat la evenimentul „Republica Moldova întâlnește Apulia”, organizat cu prilejul inaugurării la Barletta a centrului informativ al Camerei de Comerț Italo-Moldavă.

  • 03.06.2017

    DE ZIUA COPIILOR, LA PAROHIA SFÂNTUL MUCENIC MINA DIN PALESTRINA

    Ambasadoarea Stela Stîngaci a participat la sărbătorirea Zilei internaționale a Copilului, organizată la parohia Sfântul Mucenic Mina din Palestrina (Roma).

  • 23.05.2017

    La Hramul Parohiei din Orvieto

    21 mai 2017 – Ambasadoarea Stela Stîngaci a participat la sărbătorirea Hramului Parohiei din Orvieto ,,Aducerea Sfintelor Moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae la Bari".

  • 22.05.2017

    MOLDOVA LA SĂRBĂTOAREA POPOARELOR

    Roma, 21 mai 2017 – Republica Moldova a fost reprezentată la cea de-a XXVI-ea ediție a ,,Sărbătorii Popoarelor’’ de către Asociația de voluntariat ”Sun in your Life” și Ansamblul de dans "Trandafir moldovenesc", ambele constituite din cetățeni moldoveni stabiliți în Regiunea Lazio (Italia).

  • 08.05.2017

    ”EU CUNOSC DREPTURILE MELE”

    Roma, 7 mai 2017 – Ambasadoarea Stela Stîngaci a participat la cea de-a III-a ediție a întrunirii informative, organizată sub patronajul Ambasadei de către biroul de Consultanță legală și fiscală (Galia Sava și Michela Cucciari), cu participarea Rețelei Securitatea Activă (Ludmila Posilețcaia).

  • 06.05.2017

    PREZENTAREA MOLDOVEI LA AREZZO

    La 4 mai curent, Ambasadoarea Stela Stîngaci a efectuat o vizită de lucru la Arezzo, în cadrul căreia a avut întrevederi cu Prefectul Clara Viccaro și Primarul Alessandro Ghineli.

  • 01.05.2017

    Spectacol caritabil "Note de primăvară"

    Roma, 30 aprilie 2017 - Ambasadoarea Stela Stîngaci a participat la spectacolul caritabil "Note de primăvară", organizat de către Asociația Responsabilità Sociale Onlus și Asociația Culturală Pro Cultura-Ro Arte.

  • 21.04.2017

    Solicitare de asistență în scopul lichidarii consecintelor ninsorilor abundente din aprilie 2017

    21 aprilie 2017

    Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează că, în scopul lichidării consecințelor ninsorilor abundente din aprilie 2017, soldate cu grave pagube materiale, Ministerul Finanțelor a deschis conturi bancare destinate colectării de fonduri.

  • 08.03.2017

    Vestitorii primăverii 2017

    La 5 martie curent, Ambasada, împreună cu Asociația ”Acasă” și în colaborare cu Asociația tinerilor moldoveni O3M și colectivul de părinți și copii ABC Acasă, au organizat Sărbătoarea ”Vestitorii primăverii 2017”, pentru a elogia venirea primăverii, tradiția Mărțișorului și a aduce un omagiu Femeii.

  • 01.03.2017

    INAUGURAREA CONSULATULUI ONORIFIC AL REPUBLICII MOLDOVA ÎN TOSCANA

    La 28 februarie curent, Ambasadorul Stela Stîngaci a participat la inaugurarea Consulatului Onorific al Republicii Moldova în Toscana, cu sediul în orașul Florența.

  • 25.02.2017
  • 08.02.2017

    EVALUARE POST-ELECTORALĂ:

    La 3 februarie 2017, la sediul Ambasadei, a avut loc reuniunea de evaluare post-electorală, în cadrul programului „Alegătorii peste Hotare”.

  • 28.01.2017

    “MIHAI EMINESCU ȘI LITERATURA ITALIANĂ”:

    Pe 26 ianuarie curent, la sediul Ambasadei, a avut loc o serată de omagiere a marelui Poet național Mihai Eminescu, cu participarea reprezentanților mediului academic italian și ai diasporei.

  • 23.01.2017

    Moldova la Palatul prezidențial Quirinale

    La 22 ianuarie, ambasadorul Stela Stîngaci a luat parte la concertul Cameratei instrumentale ”EptaFone” a Orchestrei Simfonice Naționale a Televiziunii publice italiene RAI, cu participarea renumitului violonist moldovean Constantin Beschieru, actualmente prima vioară a acestei renumite orchestre

  • 07.11.2016
  • 19.10.2016

    ROMA, a 25° ANIVERSARE a INDEPENDENȚEI REPUBLICII MOLDOVA

    La 18 octombrie curent, Ambasada Republicii Moldova în Italia a organizat o recepție consacrată celei de-a 25-a aniversări de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

  • 18.06.2016

    ”Rețeaua CHI-CHI” (CHIAVARI – CHISINAU) – O PUNTE DE PRIETENIE

    La 17 iunie a.c., Ambasadorul Stela Stingaci a participat la "Prezentarea Republicii Moldova", organizată în Sala Consiliului municipal din Chiavari de către ACLI provinciale, în colaborare cu Ambasada, Camera de Comerț italo-moldavă, sub patronajul Municipiului Chiavari, Regiunii Liguria, Metropolei Genova.

  • 10.06.2016

    Tineretul şi Sportul – noi platforme de colaborare moldo-italiană

    În perioada 6-9 iunie curent, Ambasada a organizat vizita în Italia a delegației conduse de către Ministrul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, Victor Zubcu, însoțit de Viceministrul Ivan Florean și alți înalți funcționari din cadrul ministerului.

  • 30.05.2016

    Republica Moldova - Ascoli Piceno: perspective optime de colaborare

    La 28 mai a.c., Ambasadorul Stela Stingaci a participat la inaugurarea sediului Camerei de Comerț Italo-Moldave (CCIM) la Ascoli Piceno, cu circumscripția Regiunilor Marche și Abruzzo.

  • 16.05.2016

    Republica Moldova la Sărbătoarea Popoarelor

    La 15 mai curent, Republica Moldova a fost reprezentată la cea de-a XXV-ea ediție a ,,Sărbătorii Popoarelor’’, organizată anual în Piaţa San Giovanni in Laterano din Roma.

  • 10.05.2016

    Participarea la celebrarea celei de-a opta aniversări de la întemeierea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

    La 8 mai curent, ambasadorul Stela Stîngaci a participat la celebrarea celei de-a opta aniversări de la întemeierea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la invitația Preasfințitului Părinte Episcop Siluan.

  • 03.05.2016

    MOLDOVA prezentă cu demnitate la TREVISO

    La 28 aprilie, ambasadorul Stela Stîngaci a participat la inaugurarea Camerei de Comerț Italo-Moldave (CCIM) la Treviso

  • 22.04.2016

    O nouă punte de colaborare: Moldova-Rieti

    La 21 aprilie curent, a avut loc prezentarea Moldovei la Rieti. Evenimentul, organizat de către Confartigianato Imprese Rieti la sediul Camerei de Comerț, a reunit o participare semnificativă a mai multor primari din teritoriu, asociații de categorie, numeroși întreprinzători.

  • 19.04.2016

    ”Moldova a revenit în Liguria”

    În perioada 17-18 aprilie, ambasadorul Stela Stîngaci a efectuat o vizită de lucru în Regiunea Liguria.

  • 23.03.2016

    Ambasadorul Stela Stîngaci a avut o întrevedere cu Președintele Grupului de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Parlamentului italian, deputatul Andrea Causin

    La 22 martie 2016, la sediul Ambasadei, Ambasadorul Stela Stîngaci a avut o întrevedere cu Președintele Grupului de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Parlamentului italian, deputatul Andrea Causin.

  • 09.03.2016

    Ambasada – loc de dialog pentru comunitatea moldovenilor din Regiunea Lazio

    La 3 martie 2016, la sediul Ambasadei, a avut o întâlnire cu reprezentanții comunității moldovenilor din Regiunea Lazio.

  • 06.03.2016

    Ambasada susține inițiativa ”Eu cunosc drepturile mele”

    Pe 6 martie 2016, la Roma, a avut loc întrunirea de informare ”Eu cunosc drepturile mele”. Inițiativa a fost organizată de către Asociația ,,A casa”, sub patronajul Ambasadei, și are drept scop familiarizarea cetățenilor moldoveni cu drepturile și garanțiile oferite de legislația italiană.

  • 01.03.2016

    STIMAŢI CETĂŢENI,

    AMBASADA REPUBLICII MOLDOVA ÎN REPUBLICA ITALIANĂ VĂ ADUCE LA CUNOȘTINȚĂ CĂ, POTRIVIT HOTĂRÎRII GUVERNULUI NR. 867 DIN 18.12.2015 ȘI A CODULUI MUNCII AL REPUBLICII MOLDOVA, ZILELE DE 7-8 MARTIE 2016 SUNT NELUCRĂTOARE ȘI NU VOR FI PRESTATE SERVICII CONSULARE. TOTODATĂ, ZIUA DE SÎMBĂTĂ 12 MARTIE 2016 SE CONSIDERĂ ZI LUCRĂTOARE.

  • 19.02.2016

    Sesiunea a 39-a Consiliului de Guvernare al Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD)

    În perioada 17-18 februarie 2016, la Roma, și-a desfășurat lucrările cea de-a 39-a Sesiune anuală a Consiliului de Guvernare al Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD).

  • 28.01.2016

    ,,Ambasada mai aproape de tine” în Regiunea Marche

    Pe 16 ianuarie 2016, Tudor Vasilica, consilier al Ambasadei, împuternicit cu funcții consulare, s-a deplasat în Regiunea Marche, unde a prestat servicii consulare și a oferit consultații cetățenilor moldoveni.

  • 18.11.2015

    Campionul lumii Kickboxing Full Contact 2015 este moldoveanul Vadim Gurau

    La 8 noiembrie 2015, la Milano, Vadim Gurau, originar din Hîncești, Republica Moldova, stabilit în Italia, a câștigat titlul de campion al lumii la Kick Boxing Full Contact cu sigla: “WFC World fighters Corporation in Kick Boxing Full Contact“.

  • 16.10.2015

    Sectorul Tehnologii Informaționale și Comunicații prezentat la Pavilionul R.Moldova la Expo Milano 2015

    La 14 octombrie, ambasadorul Stela Stîngaci a participat la forumul economic sectorial în domeniul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor, organizat la Pavilionul R.Moldova la Expo Milano 2015.

  • 14.10.2015

    „Moldova, elogiu naturii”

    La 13 octombrie, ambasadorul Stela Stîngaci a participat la evenimentul promoțional organizat la Gavirate (VA) de către Asociația de promovare socială Italia-Moldova Onlus, în colaborare cu Provincia Varese și Ambasada Republicii Moldova la Roma.

  • 05.10.2015

    Ambasada susține organizarea cursurilor gratuite pentru asistenți domiciliari

    La 1 octombrie, la sediul Ambasadei, a avut loc întâlnirea de finalizare a proiectului-pilot ”Curs pentru asistenți domiciliari” și ceremonia de înmânare a atestatelor.

  • 02.10.2015

    Organizarea prezentării Republicii Moldova la Chieti și Ascoli Piceno

    La 1 octombrie, la sediul Ambasadei, ambasadorul S.Stîngaci a avut o întrevedere cu A.Tomeo, Președintele UNI.PMI (Confederația Italiană a Întreprinderilor Mici și Mijlocii) și Vicepreședinte al Camerei de Comerț din Provincia Chieti.

  • 22.09.2015

    Lombardia întâlnește Republica Moldova

    La 21 septembre a.c., la Milano, a avut loc Forumul economic cu genericul ”Lombardia întâlnește Republica Moldova”, organizat de către Regiunea Lombardia și Camera de Comerț și Industrie moldo-italiană, sub patronatul Guvernului Republicii Moldova, Ambasadei R. Moldova la Roma și a Ambasadei Italiei la Chișinău.

  • 17.09.2015

    "Republica Moldova se prezintă: între modernitate și tradiție", Roma, Complexul Vittoriano, 10-22 septembrie 2015

    La 16 septembrie curent a avut loc inaugurarea oficială a expoziției "Republica Moldova se prezintă: între modernitate și tradiție", organizată de către Ambasadă și Primăria or. Roma, în cadrul proiectului Roma spre Expo.

  • 31.08.2015

    Ziua Națională a Republicii Moldova celebrată la Milano Expo 2015

    Pe 29 august, la Expoziția Universală Milano 2015, a fost celebrată Ziua Națională a Republicii Moldova.

  • 30.06.2015

    ”Un om informat este protejat”

    Pe 29 iunie 2015, la sediul Ambasadei, a avut loc reuniunea cu genericul ”Un om informat este protejat”, organizată în cadrul proiectului Fondului Națiunilor Unite pentru Femei ”Promovarea și protejarea drepturilor femeilor migrante”, în colaborare cu Centrul de Investigaţii şi Consultanţă „SocioPolis”, Biroului pentru Relații cu Diaspora și Assomoldave din Roma.

  • 09.06.2015

    Comunicat de presă

    În perioada 6-13 iunie 2015, la Roma, își desfășoară lucrările cea de-a 39-a Conferință a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentaţie (FAO).

  • 03.06.2015

    Comunicat de presă

    Ambasadorul Stela Stîngaci, împreună cu întreaga echipă a Ambasadei și membrii familiilor, au participat la sărbătoarea consacrată Zilei Internaționale a Copilului ”Kids Day 2015”.

  • 18.05.2015

    Moldova la Sărbătoarea Popoarelor

    La 17 mai curent, Republica Moldova a fost reprezentată la ,,Sărbătorea Popoarelor’’ (Festa dei Popoli), din Piaţa San Giovanni in Laterano din Roma.

  • 28.04.2015

    Celebrarea aniversării de 25 de ani a Drapelului de Stat și a Stemei de Stat la Roma

    În ajunul celei de-a 25-ea aniversări a celebrării Zilei Drapelului și a Stemei de Stat, la 26 aprilie a.c, la sediul Ambasadei Republicii Moldova la Roma, a fost organizată o reuniune de onorare a simbolurilor de stat ale țării noastre.

  • 17.04.2015

    În vizită la Asociația de voluntariat ”Salvamamme” (”Salvați mamele”)

    La 16 aprilie a.c, amb. Stela Stîngaci a vizitat Asociația de voluntariat din Roma ”Salvammame”, la invitația președintelui Maria Grazia Passeri.

  • 01.04.2015

    "Lions Clubs din Genova: Republica Moldova se prezintă”

    Ambasadorul Stela Stîngaci a efectuat o vizită la Lions Clubs din Genova, în cadrul căreia a făcut o prezentare a țării, a oportunităților de afaceri, culturale și turistice pe care le oferă Republica Moldova.

  • 30.03.2015

    Referitor la tranzitarea teritoriului României în baza unui Titlu de călătorie emis de Republica Moldova

    MAEIE informează cetăţenii moldoveni despre faptul că pentru traversarea frontierei şi tranzitarea teritoriului României spre Republica Moldova, în baza unui titlu de călătorie emis de misiunile diplomatice sau oficiile consulare al Republicii Moldova, este necesară deţinerea unei vize de tranzit românești, aplicată în document.

  • 18.02.2015

    Comunicat de presă

    În perioada 16-17 februarie 2015, la Roma, și-a desfășurat lucrările cea de-a 38-a Sesiune a Consiliului de Guvernare al Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD). Subiectul principal al Sesiunii a fost ,,Transformarea mediului rural – factorul cheie a dezvoltării durabile’’.

  • 05.12.2014

    Noi perspective de colaborare cu Parma

    Pe 4 decembrie 2014, ambasadorul Stela Stîngaci a efectuat o vizită de lucru la Parma, în cadrul căreia a avut întrevederi cu Primarul orașului, Federico Pizzarotti, și cu Prefectul vicar, Michele Formiglio.

  • 15.11.2014

    Consultări moldo-italiene în materie de pensii și protecție socială

    La 14 noiembrie curent, la Roma, au avut loc consultări tehnice moldo-italiene în materie de pensii și protecție socială.

  • 12.11.2014

    Comunicat de presa

    Roma, 12 noiembrie 2014 – În perioada 10-11 noiembrie, Ambasadorul Stela Stîngaci a efectuat o vizită în Regiunea Marche, în cadrul căreia a avut întrevederi cu Valeria Mancinelli, Primarul or. Ancona, Paolo De Biagi, Prefectul vicar al Provinciei Ancona, Attilio Visconti, Prefectul Provinciei Pesaro-Urbino, Antonello delle Noci, Asesor al Comunei din Pesaro.

  • 05.11.2014

    Vizită de lucru în Regiunea Umbria

    Roma, 4 noiembrie 2014 - În perioada 3-4 noiembrie curent, Ambasadorul Stela Stîngaci a efectuat o vizită de lucru în Regiunea Umbria. Vizita a avut drept scop asigurarea bunei organizări a birourilor electorale în or. Perugia și Terni pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.

  • 24.10.2014

    Stimați concetățeni și reprezentanți ai comunității moldovenești din Italia,

    Vă invităm pe 14 noiembrie curent, orele 16.30, la sediul Ambasadei pe str. Montebello, 8, unde va avea loc un training organizat de către Reprezentanța din Moldova a Institului Internațional Republican din SUA (IRI) și BRD, în cadrul campaniei „Hai la Vot” pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.

  • 15.10.2014

    Stela Stîngaci - primul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova, acreditat pe lângă Ordinul Suveran Militar de Malta

    Roma, 14 octombrie 2014 – Stela Stîngaci a prezentat scrisorile de acreditare în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova pe lângă Ordinul Suveran de Malta, Alteței Sale Eminentisime Fra' Matthew Festing, Principe și Mare Maestru al Ordinului Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta.

  • 02.10.2014

    “Piemonte întâlneşte Republica Moldova”

    Ambasadorul Stela Stîngaci a participat, între 30 septembrie – 1 octombrie, la Forumul economic “Piemonte întâlnește Republica Moldova”, organizat la Torino de Camera de Comerț și Industrie moldo-italiană.

  • 16.09.2014

    Stela Stîngaci este Ambasador agreat al Republicii Moldova pe lângă Ordinul Suveran Militar de Malta

    Roma, 16 septembrie 2014 – Azi, Stela Stîngaci a prezentat copiile scrisorilor de acreditare în calitate de Ambasador agreat al Republicii Moldova pe lângă Ordinul Suveran Militar de Malta.

  • 17.07.2014

    ”Pensie în Moldova și Italia”

    Ambasadorul Stela Stîngaci a participat la reuniunea Patronatelor italiene ACLI (Asociațiile creștine ale lucrătorilor italieni) și a CNAS (Casa Națională de Asigurări Sociale), care s-a desfășurat la Treviso și Padova, între 14-15 iulie curent.

  • 27.06.2014

    Comunicat

    La 27 iunie 2014, Ambasadorul Stela Stîngaci, împreună cu Ambasadorul Georgiei, Karlo Sikharulidze, și Ambasadorul Ucrainei, Yevgen Perelygin, au organizat o conferință de presă comună, consacrată semnării de către cele trei state a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

  • 27.06.2014

    Comunicat

    La 26 iunie curent, Stela Stîngaci a prezentat scrisorile de acreditare Președintelui Republicii Malta, dnei Marie-Louise Coleiro Preca, în calitate de Ambasador nerezident al Republicii Moldova în Republica Malta.

  • 19.06.2014

    Liguria întinde mâna Moldovei

    Între 17-18 iunie, Ambasadorul Stela Stîngaci s-a aflat în vizită în Regiunea Liguria, unde a avut întrevederi cu autoritățile de stat și ecleziastice, cu reprezentanți ai mediului universitar, de afaceri, ai asociațiilor de promovare socială și sportive, cu cetățeni moldoveni stabiliți în regiune.

  • 06.06.2014

    Stimați cetățeni,

    VĂ ADUCEM LA CUNOŞTINŢĂ CĂ, ÎN PERIOADA 16.06.2014 – 04.07.2014 (ZILELE DE LUNI, RESPECTIV 16,23 ŞI 30 IUNIE 2014) DIN MOTIVE TEHNICE,

  • 06.06.2014

    Guvernul îndeamnă cetăţenii moldoveni din diasporă să susţină integrarea europeană a Republicii Moldova

    Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Biroului pentru relații cu diaspora (BRD), încurajează moldovenii din străinătate să creeze, în orașele unde își au reședința, Grupuri de susținere a parcursului european al țării și să organizeze evenimente culturale de promovare a acestor grupuri

  • 05.06.2014

    Ambasada vine mai aproape de tine!!!

    În atenţia cetăţenilor
    Republicii Moldova!!!

  • 28.05.2014

    Stela Stîngaci acreditată la Programul Alimentar Mondial (PAM)

    Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Italiană, Stela Stîngaci, a prezentat scrisorile de acreditare Directorului Executiv al PAM, Ertharin Cousin.

  • 21.05.2014

    Republica Moldova reprezentată cu demnitate la ,,Sărbătorea Popoarelor’’

    La 18 mai curent, în mai multe orașe italiene, s-a desfășurat ,,Sărbătorea Popoarelor’’ (Festa dei Popoli). Cu acest prilej, Ambasadorul Stela Stîngaci a ținut să mulțumească asociațiilor și tuturor concetățenilor care au reprezentat cu multă demnitate și mândrie Republica Moldova la acest eveniment.

  • 14.05.2014

    Stela Stingaci acreditată la Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD)

    Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Italiană, Stela Stingaci, a prezentat scrisorile de acreditare Preşedintelui IFAD, dlui Kanayo F. Nwanze.

  • 13.05.2014

    I Ediţie a Concursului internaţional al tinerilor pianişiti “Moldova – Italia”, 26 – 28 iunie 2014

    Centrul de Studii şi Cooperare Academică Internaţională (CIAS & Co) din Republica Moldova şi Sala cu Orgă din Chişinău anunţă organizarea primei ediţii a concursului internaţional al tinerilor pianişti din Moldova şi Italia, patronat de doamna Galina Corman.

  • 18.04.2014

    Stimați Concetățeni, Dragi Prieteni,

    Vă dorim ca Sfintele Sărbători de Paște să Vă aducă lumină în suflete, sănătate și bucurii!

  • 18.04.2014

    Program de lucru al Ambasadei pentru sărbători

    AMBASADA REPUBLICII MOLDOVA ÎN REPUBLICA ITALIANĂ, VĂ FELICITĂ CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR DE PAŞTI ŞI VĂ ANUNŢĂ, CĂ ZILELE DE:

  • 16.04.2014

    Ambasadorul Stela Stîngaci acreditată la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentaţie

    Stela Stîngaci a prezentat scrisorile de acreditare Directorului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentaţie (FAO), domnul José Graziano da Silva.

  • 03.04.2014

    Stela Stîngaci către asociaţiile moldovenilor din Italia: “Instituţionalizaţi-vă, creaţi reţele, împărtăşiţi idei şi proiecte, revendicaţi-vă drepturile”

    Ambasadorul Stela Stîngaci a participat, la 3 aprilie curent, la reuniunea cu genericul "Comunitatea moldovenilor din Italia. Integrare. Muncă", organizată la Veneţia de către Ministerul Muncii şi Politicilor Sociale al Italiei, în cadrul Fondului European pentru Integrare. La evenimentul care a reunit autorităţile din Italia şi Republica Moldova, precum şi mai multe asociaţii ale moldovenilor din Italia, au fost pe larg dezbătute situaţia actuală, principalele probleme cu care se confruntă comunitatea moldovenilor şi perspectivele de soluţionare a acestora.

  • 31.03.2014

    Prezentarea Moldovei la Ascoli Piceno şi Pescara

    Ambasadorul Stela Stîngaci a vizitat, în perioada 27-29 martie curent, Regiunile Marche şi Abruzzo. Programul vizitei a inclus prezentarea Moldovei la Camerele de Comerț din Ascoli Piceno şi Pescara, întrevederi cu autorităţile locale şi mai multe întâlniri cu întreprinzători italieni interesaţi să investească în Republica Moldova.

  • 17.03.2014

    Acord de colaborare şi înfrăţire cu Regiunea Basilicata

    La 13-14 martie curent, Ambasadorul S.Stîngaci a efectuat o vizită de lucru în Regiunea Basilicata.

  • 10.03.2014

    Va fi reînnoit Acordul de colaborare cu Regiunea Emilia Romagna

    În perioada 7-8 martie curent, Ambasadorul S.Stîngaci a efectuat o vizită de lucru în or. Bologna, Regiunea Emilia Romagna. Programul vizitei a inclus întrevederi cu Vasco Errani,

  • 08.03.2014

  • 06.03.2014

    De Mărţişor, Ambasadorul Stela Stîngaci alături de concetăţenii din Torino

    Ambasadorul Stela Stîngaci a efectuat, între 2-3 martie curent, o vizită la Torino, unde a avut întrevederi cu Antonio Saitta, Preşedintele Provinciei Torino, Sergio Bisacca, Preşedintele Consiliului Provinciei Torino, Piero Fassino, Primarul or.Torino, Fabrizio Comba, Vicepreședintele Consiliului Regional Piemonte, Paola Basilone, Prefectul or.Torino.

  • 02.03.2014

  • 26.02.2014
  • 20.02.2014

    Semnarea la Roma a Acordului de Împrumut între Republica Moldova şi IFAD pentru implementarea Programului Rural de Rezilienţă Economico-Climatică Incluzivă

    Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană aduce la cunoştinţă că astăzi la sediul IFAD de la Roma a avut loc semnarea Acordului de Împrumut între Republica Moldova şi IFAD pentru implementarea Programului Rural de Rezilienţă Economico-Climatică Incluzivă (IFAD VI).

  • 04.02.2014

    ANUNŢ Referitor la începerea activităţii Consulatului General al RM din or. Milano

    Stimaţi Cetăţeni,
    Prin prezenta, ținem să Vă informăm că Consulatul General al RM din or. Milano își demarează activitatea începând cu 14 februarie 2014.

  • 27.01.2014

    Ambasadoarea Republicii Moldova în Italia: „Moldovenii s-ar întoarce acasă dacă ar avea siguranţa zilei de mâine“

    //INTERVIU de Virginia Dumitraş, 24 ianuarie 2014, http://adevarul.ro/moldova/actualitate/italia-ambasadoare-1_52e188a9c7b855ff56be2105/index.html

    Numită recent în funcţia de ambasadoare a Republicii Moldova în Italia, Stela Stîngaci ne-a vorbit despre greutăţile prin care trec migranţii din peninsulă şi despre susţinerea oferită de această ţară pentru parcursul nostru european.

  • 24.01.2014

    Ambasada Republicii Moldova la Roma promovează semnarea unui Acord de colaborare între Poşta Moldovei şi Poşta Italiană

    Ambasadorul Stela Stîngaci: „Vom face totul pentru ca remitenţele cetăţenilor noştri din Italia să ajungă pînă în cel mai îndepărtat sat din Moldova, rapid, cu cheltuieli minime şi în maximă siguranţă.”

  • 17.01.2014

    Ambasadorul Republicii Moldova la Roma: „Meseria de diplomat solicită calități tipic feminine”/ INTERVIU

    Interviu cu Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Italiană, Stela Stîngaci, oferit pentru Moldova.ORG, în contextul consemării la 17 ianuarie a Zilei Diplomatului.

  • 26.12.2013
  • 20.12.2013

    Ambasadorul la sfat cu studenţii moldoveni din Italia

    La 19 decembrie 2013, Ambasadorul Stela Stîngaci a avut, la sediul Ambasadei, o întâlnire cu tinerii moldoveni care îşi fac studiile în instituţiile de învăţământ din Italia.

  • 20.12.2013

    Anunț: program de lucru sărbători

    Stimaţi cetăţeni!
    Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană vă felicită cu ajunul sărbătorilor de iarnă, dorindu-vă multă sănătate, noroc şi fericire alături de cei dragi!

  • 18.12.2013
  • 16.12.2013

    Bucuria unui copil de a întîlni Crăciunul într-o familie

    Ambasadorul Stela Stîngaci s-a întîlnit cu un grup numeros de familii italiene şi membri ai Asociaţiei de voluntariat „Puer”. Din 2011, pe durata vacanţelor de Crăciun şi de vară, familiile italiene îi găzduiesc pe copiii orfani sau în dificultate din Republica Moldova.

  • 05.12.2013

    Roma, 5 decembre 2013 - Relaţii de înfrăţire moldo-italiene

    Ambasadorul Stela Stîngaci a avut o întrevedere cu primarul Comunei italiene Senise, Giuseppe Castronuovo, însoţit de reprezentanţii regiunii Basilicata, Asociaţiei Culturale „Vivere Verde”, Asociaţiei „Caminare Insieme”.

  • 05.12.2013
  • 29.11.2013

    Roma, 29 noiembrie 2013 – Ambasadorul Stela Stîngaci a avut o întrevedere cu Mons. Adriano Bernardini, Nunţiul Apostolic în Italia şi decanul corpului diplomatic.

    Mons. Bernardini a urat bun venit noului ambasador al Republicii Moldova în Italia şi l-a familiarizat cu specificul şi cutumele corpului diplomatic din ţara acreditară. Interlocutorul s-a interesat despre realităţile din Republica Moldova, situaţia bisericii romano-catolice şi a catolicilor din ţară, comunitatea moldovenească din Italia.

  • 28.11.2013

    Ambasadorul Stela Stîngaci: „Sunt onorată să-mi prezint scrisorile de acreditare într-o zi semnificativă pentru destinul european al ţării mele.”

    Roma, 28 noiembrie 2013 - Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Italiană, Stela Stîngaci, a prezentat scrisorile de acreditare Preşedintelui Republicii Italiene, Giorgio Napolitano.

  • 24.11.2013

    Ambasada Republicii Moldova la Roma a fost alături de concetăţenii săi la manifestaţia cu genericul “Destinul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană!”

    Duminică, 24 noiembrie, Ambasada Republicii Moldova la Roma a fost alături de concetăţenii săi la manifestaţia cu genericul “Destinul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană!”

  • 22.11.2013

    ANUNŢ Referitor la transferul Consulatului General al RM din or. Bologna în or. Milano

    Stimaţi Cetăţeni,
    În conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din 19.11.2013, cu privire la transferul Consulatului General al Republicii Moldova în or. Milano, Republica Italiană, începând cu 25 noiembrie 2013, Consulatul General al  RM de la Bologna îşi sistează activitatea.

  • 22.11.2013

    Comunicat de presă

    La 20 noiembrie curent, ambasadorul Republicii Moldova în Republica Italiană, Stela Stîngaci, a avut o întîlnire cu reprezentanţi ai regiunii italiene Basilicata, şi anume Dr. Francesco Sconti, preşedintele Asociaţiei Culturale „Vivere Verde”, purtătorul de cuvânt al Comitetului Tiburtina Sud, Alberto Giustiniani, Vicepreşedintele Asociaţiei Culturale „Vivere Verde”, Dr. Vincenzo Fiermonte, preşedintele Asociaţiei non profit „Caminare Insieme”.

  • 20.11.2013

    ANUNŢ Ambasadorul Stela Stîngaci invită liderii Asociaţiilor Diasporei Moldoveneşti din Italia la o teleconferinţă

    Stela Stîngaci, Ambasadorul Republicii Moldova la Roma, a adresat liderilor Asociaţiilor Diasporei Moldoveneşti din Italia invitaţia de a se reuni în sistem de teleconferinţă pentru joi, 28 noiembrie curent, la orele 16:00.

  • 18.11.2013

    Ambasadorul Stela Stîngaci s-a întîlnit cu preşedinţii asociaţiilor cetăţenilor moldoveni din Italia

    La 14 noiembrie curent, ambasadorul Republicii Moldova în Republica Italiană, Stela Stîngaci, a avut la sediul Ambasadei o întîlnire cu preşedinţii asociaţiilor cetăţenilor moldoveni din Italia.

  • 12.11.2013

    Ambasadorul Stela Stîngaci a prezentat copiile scrisorilor de acreditare şefului Ceremonialului diplomatic al Republicii Italiene Stefano Ronca

    Ambasadorul agreat al Republicii Moldova în Republica Italiană, Stela Stîngaci, a prezentat, la 11 noiembrie 2013, copiile scrisorilor de acreditare şefului Ceremonialului diplomatic al Republicii Italiene, ambasadorul Stefano Ronca.

  • 28.10.2013

    Lansarea Concursului pentru Premiile Galei Studenţilor Originari din Republica Moldova „Excelenţă Academică pentru Republica Moldova”

    Asociața Studenților Moldoveni din Franța ”Jeunes Moldaves”, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora, Biroul Relații Interetnice, lansează în premieră proiectul Gala Studenţilor Originari din Republica Moldova ”Excelenţă Academică pentru Moldova”.

  • 12.09.2013

    CONCURS DE CREAŢIE LITERARĂ ŞI ARTISTICĂ!

    Cu ocazia Zilei Limbii Române şi începerii unui nou an şcolar, Ambasada Republicii Moldova şi Ambasada României la Roma, în colaborare cu Institutul Limbii Române din Bucureşti, anunţă desfăşurarea unui concurs de creaţie literară şi artistică destinat copiilor care provin din Republica Moldova sau România.

  • 01.08.2013

    PRESTAREA SERVICIILOR CONSULARE ÎN PERIOADA AUGUST-SEPTEMBRIE 2013

    IMPORTANT! In conformitate cu HG nr. 123 din 14.02.2013, zilele de 10 mai, 26 august şi 25 decembrie, au fost decretate zile de odihnă, cu recuperarea ulterioară a acestora în zilele de 18 mai, 17 august şi 14 decembrie 2013

  • 29.07.2013

    AJUTĂ COPIII DIN MOLDOVA SĂ MEARGĂ LA ŞCOALĂ!!!

    Pentru a dona rechizite şcolare sau ghiozdane pentru copiii din familiile social-vulnerabile din Moldova, puteţi veni la Ambasadă de luni pînă vineri (cu excepţia zilelor de odihnă, 26 şi 27 august), inclusiv sîmbătă, 17 august, între orele 08.30-17.30, pînă în data de 5 septembrie 2013 (et. 6, partea dreaptă).

  • 15.07.2013

    Reguli de călătorie cu avionul pentru minorii neînsoţiţi!

    La călătoria copilului minor cu însoţitorii de bord Airmoldova, Carpatair sau cu o altă persoană decît părinţii săi (rude, prieteni), vă recomandăm să comunicaţi din timp companiei aeriene de la care procuraţi biletul de avion despre faptul că minorul este neinsoţit (pentru a evita orice fel de probleme, vă recomandăm, în cazul deplasării copiilor minori neînsoţiţi, să procuraţi biletele de la reprezentanţii oficiali Airmoldova sau Carpatair).

  • 10.07.2013

    Vacanta in Moldova pentru tinerii intre 14-16 ani !

    Biroul pentru relaţii cu diaspora al Cancelariei de Stat organizează, sub patronajul Primului Ministru, în premiera pentru ţara noastră, programul pilot “Dor”, care se va desfăşura în perioada 20-28 august 2013 cu participarea a 20 tineri (14-16 ani) , membri ai diasporei moldoveneşti din diferite ţări.

  • 24.06.2013

    STIMAŢI CETĂŢENI!!!
    VĂ ADUCEM LA CUNOŞTINŢĂ CĂ,
    ÎN PERIOADA
    01.07.2013 – 15.07.2013
    (PRIMELE 3 ZILE DE LUNI DIN LUNA IULIE, RESPECTIV 1,8 ŞI 15 IULIE 2013)
    DIN MOTIVE TEHNICE,
    NU VOR FI PERFECTATE PAŞAPOARTE BIOMETRICE
    (buletinele de identitate vor fi perfectate în regim normal).
    VĂ REAMINTIM CĂ BULETINELE ŞI PAŞAPOARTELE SE PERFECTEAZĂ
    DOAR ÎN ZIUA DE LUNI A SĂPTĂMÎNII!
    NE CEREM SCUZE PENTRU INCOMODITĂŢILE CREATE!

  • 03.06.2013

    Prestarea serviciilor consulare în 20 iulie 2013 or. Cagliari, Sardegna
    nu vor avea loc

    Ambasada Republicii Moldova în Italia
    informează cetăţenii că datărită numărului mic de solicitări, NU va avea loc
    deplasarea Consulului la Cagliari în
    20 iulie 2013

    Cetăţenii interesaţi în continuare de prestarea serviciilor consulare în luna august
    sunt rugaţi să ne contacteze pînă în data de
    15 iunie 2013, la adresa electronică
    roma@mfa.md

  • 27.05.2013

    Expoziţia pictorului Igor SAVA în or. Roma

    În data de 25 mai 2013 a avut loc expoziţia pictorului Igor SAVA, originar din Republica Moldova, deţinător al cetăţeniei române la Academia del Seraficum din or. Roma.

  • 23.05.2013

    Invitaţie la expoziţia pictorului Igor SAVA

    Va invitam la expozitia personala a pictorului Igor SAVA, care va avea loc in 25 mai orele 18.00 la Auditorium del Seraficum (via del Serafico nr. 1).

  • 21.05.2013

    Republica Moldova la Festa dei Popoli în or. Roma

    La 19 mai curent în or. Roma s-a desfăşurat cea de-a XXIIa ediţie a evenimentului „Festa dei Popoli”-o iniţiativă a Asociaţiei culturale „Baobab” pentru comunităţile de cetăţeni străini din regiunea Laţio (Lazio), cu susţinerea financiară a Primăriei or. Roma.

  • 15.05.2013

    SERVICII CONSULARE ÎN OR. CAGLIARI, SARDEGNA!!!

    Ambasada Republicii Moldova în Italia
    preconizează prestarea serviciilor consulare în data de
    20 iulie 2013

    Cetăţenii interesaţi sunt rugaţi să ne contacteze pînă în data de
    3 iunie 2013, la adresa electronică
    roma@mfa.md
    sau la numerele de telefon:

    (+39) 06 474 021 0, (+39) 06 47881022

    Notă: În cazul în care numărul cererilor va fi insuficient, deplasarea Consulului la Cagliari nu va avea loc

  • 22.04.2013

    Diplomaţie culturală în Italia: evenimente organizate de comunitatea moldovenească din Italia cu ocazia sărbătorilor de primăvară

    Sosirea primăverii a fost “anunţată” de Asociatia Culturală “San Mina Onlus” din Roma (Preşedinte Ecaterina HÎNCU) care a organizat o adevărată sărbătoare pentru copii şi mamele acestora, recitînd poezii şi interpretînd cîntece dedicată mamelor şi primăverii, în data de 2 martie curent.

  • 29.03.2013

    Concert cu ocazia sărbătorilor de primăvară în or. Roma

    La 24 martie 2013 a avut loc concertul de promovare a culturii şi tradiţiilor moldoveneşti la Roma, organizat cu ocazia sărbătorilor de primăvară de Asociaţia „ANIMI”, în colaborare şi sub patronajul Ambasadei RM în Italia.

  • 21.03.2013

    Vă invităm

    la o întrevedere cu dl Victor LUTENCO,
    Şeful Biroului pentru Relaţii cu Diaspora,
    vineri, în data de 22 martie orele 18.00

    Adresa: viale Manzoni n. 16 (Sala "Rosi" la parter)
    staţia de metrou A - MANZONI.

  • 20.02.2013
  • 05.02.2013

    Programul de Atragere a Remitenţelor în Economie „PARE 1+1” a fost prelungit pînă în anul 2015.

    Guvernul Republicii Moldova a prelungit Programul „PARE 1+1” destinat lucrătorilor migranţi sau rudelor de gradul întâi ale acestora, care doresc să investească în iniţierea sau extinderea unei afaceri în Republica Moldova .

  • 30.01.2013

    Workshop organizat de AEREC dedicat internaţionalizării întreprinderilor şi investiţiilor

    În data de 23 ianuarie curent Ambasadorul Aurel BĂIEŞU şi Secretarul I Ambasadei, dra Liliana VERLAN, au participat la un workshop organizat de Academia Europeană pentru Relaţii Economice şi Culturale la Roma. Evenimentul s-a desfăşurat la hotelul Marriot, prima jumătate a zilei fiind dedicată prezentării climatului investiţional şi de afaceri al Republicii Moldova, iar a doua jumătate a zilei –oamenilor de afaceri italieni, care au făcut prezentările companiilor pe care le reprezintă.

  • 03.12.2012

    COMUNICAT

    Semnarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind colaborarea în domeniul protecţiei şi dezvoltării durabile a bazinului râului Nistru, Roma, 29 noiembrie 2012

  • 03.12.2012

    Sărbătoare de Craciun pentru copii în data de 23.12.2012 ora 10.00

    Comunitatea moldovenilor din Roma, impreuna cu Ambasada Republicii Moldova va organiza in data de 23 decembrie curent o sarbatoare pentru copii la Roma, care va începe la orele 10.00.

  • 12.10.2012

    Participarea Ambasadorului Aurel BĂIEŞU la cea de-a doua reuniune a participanţilor internaţionali Milano Expo (Milano, 9-12 octombrie)

    În perioada 9-12 octombrie curent, Ambasadorul Aurel BĂIEŞU s-a deplasat la Milano, pentru a participa la cea de-a II-a ediţie a reuniunii participanţilor EXPO Milano 2015, împreună cu delegaţia Viceprim-ministrului, Ministrului Economiei, dl Valeriu Lazăr.

  • 11.10.2012

    11 octombrie - participarea Ambasadorului Aurel BĂIEŞU la Forumul oamenilor de afaceri moldo-italian la Milano

    În data de 11 octombrie curent, Ambasadorul Aurel BĂIEŞU a participat la Forumul oamenilor de afaceri moldo-italian, organizat în perioada vizitei de lucru a Viceprim-ministrului, Ministrului Economiei, dlui Valeriu Lazăr la Milano.

  • 04.10.2012

    Ceremonia de înmânare a premiului „Un libro nel casseto” scriitorului moldovean Valeriu BOJOGA, la Teatrul Ghione, or. Roma

    În data de 21 septembrie, la teatrul Ghione din or. Roma a avut loc ceremonia de acordare a premiului „Un libro nel casseto” (în trad. „O carte într-un sertar”) pentru cel mai bun roman scris de către un autor străin in Italia.

  • 21.09.2012

    Marcarea sărbătorii naţionale ”Limba noastră” la Roma, în data de 9 septembrie 2012

    În data de 9 septembrie curent în or. Roma, Republica Italiană a fost marcată sărbătoarea naţională ”Limba noastră”.

  • 20.09.2012

    The viticulture and wine industry of the Republic of Moldova

    We would like to inform you that from 6th to 7th of October 2012 the National Wine Festival will be held in Moldova.

  • 07.09.2012

    Comunicat de Presă


    Republica Moldova va beneficia de fonduri din partea FAO pentru evaluarea impactului secetei din vara anului curent

  • 05.09.2012

    Aniversarea a 21 ani de independenţă a Republicii Moldova şi “Limba Noastră” sărbătorite la Roma

    La data de 30 august curent, Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană a organizat o recepţie cu ocazia celei de-a 21-a aniversări a independenţei Republicii Moldova şi a sărbătorii „Limba noastră”.

  • 03.09.2012
  • 20.06.2012

    Întrevederea dlui Ambasador Aurel BĂIEŞU cu dl Gianfranco FINI, Preşedinte al Camerei Deputaţilor a Republicii Italiene

    La data de 5 iunie curent, dl Ambasador Aurel BĂIEŞU a avut o întrevedere cu dl Gianfranco FINI, Preşedinte al Camerei Deputaţilor Republicii Italiene.

  • 17.06.2012
  • 05.06.2012

    Săptămâna culturii moldoveneşti la Teatrul Marrucino din Chieti

    În data de 1 iunie a fost inaugurată Săptămâna culturii moldoveneşti la teatrul Marrucino din or. Chieti – cel mai vechi oraş din Italia.

  • 04.06.2012

    Vizita ghidata gratuita si proiectare de film la Muzeul Civilizaţiei Romane

    În data de 2 iunie s-a desfăşurat cel de-al doilea eveniment organizat de Ambasadă din ciclul celor patru, în cadrul proiectului „Arta şi cultura Europei de Est”, la care a aderat şi Ambasada RM la Roma, organizat cu suportul Primăriei or. Roma la Muzeul Civilizaţiei Romane.

  • 04.06.2012

    Lista oraselor in care se va desfasura campania de informare şi sensibilizare „Nimeni nu e singur pe pământ” pentru cetăţenii moldoveni migranţi în Italia

    Campania de informare şi sensibilizare „Nimeni nu e singur pe pământ” pentru cetăţenii moldoveni migranţi în Italia

  • 31.05.2012

    MUNDIALIDO 2012

    Vă informam despre participarea reprezentanţilor Ambasadei la ceremonia de inaugurare a celei de-a XXIV-a ediţii a Campionatului de fotbal pentru cetăţenii străini din Italia ,,Mundialido”. Evenimentul este susţinut de Preşedinţia Consiliului de Miniştri din Italia, Ministerele Afacerilor Interne, Externe, pentru Politici Sociale, pentru Tineret, de către regiunea Lazo şi Consilierii responsabili de aspectele sportive. Echipele de jucători sunt formate în totalitate din imigranţi cu reşedinţa în Italia, care provin din diferite ţări ale lumii, anul acesta fiind prezente 32 de comunităţi participante.

  • 30.05.2012

    “Republica Moldova la aniversarea a 20° de la proclamarea independenţei: cultură, tradiţii, folclor şi artă contemporană” organizat de către Ambasada RM la Roma în cadrul proiectului „Arta şi cultura Europei de Est”

    In data de 26 mai la Muzeul Civilizaţiei Romane s-a desfasurat primul eveniment organizat de Ambasadă din ciclul celor patru, dedicate proclamării a 20-cea de la independenţa Republicii Moldova. Această festivitate a fost posibilă cu efortul concertat al colaboratorilor Ambasadei, Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, Asociaţiei de moldoveni „Dacia”, cu sediul în Roma şi a Departamentului pentru politici culturale şi Centrul istoric – Direcţia supraveghere a patrimoniului cultural a municipiului Roma.

  • 25.05.2012

    Situaţia cetăţenilor moldoveni în Italia - în atenţia Ministerelor de Externe ale Republici Moldova şi Republicii Italiene

    La 24 mai 2012, la Roma, s-au desfăşurat consultările consulare între Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Italiene, care se încadrează în eforturile depuse de ţara noastră în diversificarea formelor de acordare a asistenţei cetăţenilor moldoveni aflaţi în străinătate.

  • 22.05.2012

    Finalizarea Campaniei de Caritate „Daruri de la iepuraş pentru copiii de la sate”

    În perioada 12 aprilie – 12 mai curent, s-a desfăşurat campania de caritate „Daruri de la iepuraş pentru copiii de la sate”. Iniţiativa, lansată de Coaliţia Voluntariat din Republica Moldova, cu prilejul sărbătorilor Pascale, precum şi în contextul celei de-a patra ediţii a Săptămînii Naţionale a Voluntariatului, a fost concepută sub forma unei campanii de colectare a donaţiilor pentru copiii din familiile social vulnerabile din localităţile rurale din ţară.

  • 15.05.2012

    Ambasadorul Aurel Băieşu într-o vizită de lucru în nordul Italiei

    La 4 mai curent, Ambasadorul Aurel Băieşu a efectuat o vizită de lucru în regiunea Emilia Romagna din nordul Italiei. La invitaţia dlui Sergio Capatti, Preşedinte al „ACIM Camera de Comerţ Italo-Moldavă”, domnia sa a participat la Adunarea Generală a Asociaţilor acestei instituţii, în cadrul căreia a fost prezentat raportul de activitate pentru 2011, precum şi aprobat bilanţul pe exerciţiul pentru anul respectiv, fiind trasate principalele direcţii de activitate pentru anul 2012.

  • 11.05.2012

    CAMPANIA ORGANIZAŢIEI INTERNAŢIONALE PENTRU MIGRAŢIE „Nimeni nu e singur pe pământ”

    CE: Campania de informare şi sensibilizare „Nimeni nu e singur pe pământ” pentru cetăţenii Republicii Moldova aflaţi la muncă în Italia.
    CINE: Asociaţiile Diasporei Moldoveneşti din Italia în parteneriat cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), Misiunea în Moldova.
    CÂND: 6 mai 2012, ora 11:00, lansarea în oraşul Mestre (Veneţia). INTRAREA GRATUITĂ
    UNDE: Mestre, Padova, Treviso, Rovigo, Reggio Emilia, Roma, Bologna, Brescia, Torino

  • 04.05.2012

    Concert si prezentarea producatorilor moldoveni la evenimentul ,,Moldova - Casa mia'' (Fiera di Roma, Republica Italiana)

    În data de 29 aprilie curent, la centrul expoziţional Fiera di Roma, s-a desfăşurat evenimentul „Moldova – Casa Mia” (expoziţie de produse moldoveneşti însoţită de un concert cu evoluarea artiştilor din RM), organizat de către Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană, în colaborare cu Asociaţia A.N.I.M.I. (Asociaţia Naţională a Migranţilor Moldoveni în Italia).

  • 16.03.2012

    Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Italiană, dl Aurel BĂIEŞU, a prezentat scrisorile de acreditare Preşedintelui Republicii Italiene, dlui Giorgio NAPOLITANO

    În seara zilei de 15 martie 2012, la palatul Quirinale, sediul Preşedinţiei Republicii Italiene s-a desfăşurat ceremonia de prezentare a scrisorilor de acreditare a dlui Aurel BĂIEŞU Ambasador al Republicii Moldova în Republica Italiană, Preşedintelui statului italian, dlui Giorgio NAPOLITANO.

  • 03.03.2012

    Vă comunicăm despre organizarea de către Asociaţiile comunităţii moldoveneşti din Italia a evenimentelor pentru sărbătorirea „Mărţişorului 2012”.

    În data de 3 martie, la Roma a avut loc spectacolul muzical „Mărţişoare de dor” în cadrul căruia a evoluat formaţia „Catharsis” din Moldova - eveniment organizat de către Asociaţia „Dacia”, cu suportul logistic imaterial al Ambasadei.

  • 24.02.2012

    Cea de-a 35-a Reuniune a Consiliului Guvernatorilor IFAD şi-a ţinut lucrările în or. Roma, în perioada 22-23 februarie 2012

    În perioada 22-23 februarie 2012, la sediul Fondului Internaţional pentru Agricultură şi Alimentaţie (IFAD) din or. Roma, s-a desfăşurat cea de-a 35-a reuniune a Consiliului Guvernatorilor IFAD, cu genericul „Agricultură durabilă dezvoltată de micii fermieri: să alimentăm lumea, să protejăm planeta”.

  • 28.12.2011

    Infratirea dintre localitatea italiana Pineto si Drochia

    În data de 12 decembrie curent, Ambasadorul Gheorghe RUSNAC şi Secretarul I al Ambasadei au vizitat localitatea PINETO din provincia Teramo, regiunea Abruzzo, la invitaţia autorităţilor locale, drept urmare a Înfrăţirii recente dintre localităţile Pineto şi Drochia (RM).

  • 19.12.2011

    Ghid pentru moldovenii din Italia

    În data de 1 decembrie 2012 a apărut prima ediţie a publicaţiei "Moldoveni în Italia. Ghid pentru orientarea si integrarea socială a moldovenilor. ", în număr de 5000 de exemplare.

  • 15.12.2011

    Loc vacant oferit de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare din RM

    Funcţie: Consultant Naţional pentru suportul Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile în implementarea aquis-ului UE pentru transportul aerian, conform Acordului privind Spaţiul Aerian Comun dintre UE şi Moldova

  • 23.11.2011

    Concert cu ocazia a 20 de ani de independenţă RM în Treviso şi inaugurarea Asociatiei ,,MOLDINIT''

    În data de 11 noiembrie 2011 în oraşul Treviso, Italia a avut loc un concert consacrat aniversării a 20 de ani de Independenţă a Republicii Moldova, cu genericul „Să trăieşti, Moldova”, fiind organizat de către asociaţiile ,,Moldinit'', ,,Gazeta Basarabiei'', ,,Centrul Diaspora Moldova - Italia'' şi asociatia ,,Amica'' din Padova.

  • 16.11.2011
  • 11.11.2011
  • 02.11.2011

    O nouă victorie pentru filmul lui Valeriu Jereghi ,,Arrivederci’’

    În data de 2 noiembrie 2011, în cadrul săptămînii Festivalului Internaţional de Cinema de la Roma, a avut loc ceremonia de conferire a premiilor pentru cele trei categorii de film (lungmetraj, scurtmetraj şi documentar) din cadrul ,,Festival delle Identità’’- un proiect al LTBF Onlus, fundaţie socială non-guvernamentală, destinat promovării identităţii culturale şi teritoriale, desfăşurat în oraşele Roma, Parma, Berceto şi Ghiare din Republica Italiană, în perioada mai–septembrie 2011.

  • 10.10.2011

    Sarbatoare la Collegno, Republica Italiană

    Duminica 25 septembrie 2011, in centrul celui mai frumos parc din Collegno, comunitatea moldovenilor din Colegno şi Torino au sarbatorit cei 20 de ani de independenţă a Republicii Moldova. Această sarbatoare frumoasa a reunit multi oaspeti şi a fost organizată cu colaborarea autorităţilor locale şi a Asociaţiei Culturale din Torino “Basarabia”, sub patronatul Municipiului Collegno.

  • 07.10.2011
  • 08.07.2011

    FOTBAL PENTRU EMIGRANŢI ÎN ITALIA

    În Republica Italiană, în lunile aprilie-iunie 2011 s-au desfăşurat campionate de fotbal în diverse regiuni, cu participarea cetăţenilor străini din teritoriu.

  • 06.07.2011

    SEMNAREA ACORDULUI IN DOMENIUL MIGRATIEI DE MUNCA, OR. ROMA, 5 IULIE 2011

    În data de 5 iulie curent a fost semnat Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Italiene în domeniul migraţiei de muncă şi a Protocolului de Implementare al acestuia, de către Miniştrii de resort din ambele State: dna Valentina BULIGA (RM) şi dl Maurizio SACCONI (RI). Acest Acord abrogă şi substituie Acordul între Guvernul Republicii Italiene şi Guvernul Republicii Moldova în domeniul muncii şi Protocolul de implementare, semnate la Roma, la 27 noiembrie 2003.

  • 27.06.2011

    Semnarea Acordului de Co-finanţare a Proiectului IFAD V pentru Republica Moldova

    În contextul deplasării întreprinse de către dl Vasile BUMACOV, Ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova, în or. Roma, Republica Italiană, în vederea participării la cea de-a 37-a Sesiune a Conferinţei Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO), la data de 27 iunie 2011, a avut loc semnarea Acordului de Co-finanţare a Proiectului IFAD V pentru Republica Moldova.

  • 14.06.2011

    Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană comemorează 70 de ani de la primul val al deportărilor din Republica Moldova

    În vederea comemorării a 70 de ani de la primul val al deportărilor din Republica Moldova, la data de 14 iunie curent, orele 09.30, la sediul Ambasadei Republicii Moldova din Republica Italiană, a avut loc depunerea de flori lîngă drapelul naţional, cu aprinderea lumînărilor de către colaboratorii Ambasadei şi reprezentanţii comunităţii cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi pe teritoriul Republicii Italiene. De asemenea, a fost păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor acestor tragice evenimente.

  • 20.05.2011

    Premiul „Minioscar pentru cea mai bună mamă a anului 2010” conferit de către Asociaţia „I Love Papà”, cetăţenei Republicii Moldova, dnei Nina RADU, post-mortem.

    Cu ocazia sărbătorii „Ziua Mamelor”, celebrată în Republica Italiană la data de 8 mai curent, Asociaţia non-profit „I Love Papà” a conferit premiul anual „Minioscar pentru cea mai bună mamă a anului 2010” cetăţenei Republicii Moldova, doamnei Nina RADU.

  • 04.04.2011

    Prezentarea Republicii Moldova în or. San Pietro Infine

    Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană, de comun cu Primăria oraşului San Pietro Infine, au organizat, la data de 3 aprilie curent, o prezentare a Republicii Moldova în or. San Pietro Infine, provincia Caserta, sub genericul „San Pietro Infine incontra la Repubblica di Moldova”, în contextul iniţiativei autorităţilor locale de organizare a zilelor culturii şi popoarelor în localitatea respectivă.

  • 21.02.2011

    Semnarea Acordului de Finanţare a Proiectului de Servicii Financiare Rurale şi Dezvoltare a Businessului Agricol – IFAD V

    La data de 21 februarie curent, la sediul Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă din or. Roma, Republica Italiană, a avut loc Semnarea Acordului, între Guvernul Republicii Moldova şi IFAD, de Finanţare a Proiectului de Servicii Financiare Rurale şi Dezvoltare a Businessului Agricol – IFAD V.

  • 17.02.2011

    Înmînarea Medaliei „Mihai Eminescu” doamnei Gisele VANHESE

    La data de 17 februarie curent, la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Republica Italiană din or. Roma, a avut loc ceremonia de înmînare a Medaliei „Mihai Eminescu” dnei Gisele VANHESE, scriitoare, lector universitar, care a dedicat o mare parte a activităţii sale ştiinţifice şi literare studierii creaţiei poetului Mihai Eminescu.

  • 24.01.2011

    Semnarea Protocolului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Maltei privind implementarea Acordului dintre Republica Moldova şi Comunitatea Europeană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală

    Astăzi, 24 ianuarie 2011, la sediul Ambasadei Maltei în Republica Italiană din or. Roma, a fost semnat Protocolul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Maltei privind implementarea Acordului dintre Republica Moldova şi Comunitatea Europeană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală.

  • 08.01.2011

    Succintă cronică a unei anunţate poveşti de succes

    Ministrul de externe Iurie Leancă despre politica proactivă a Chișinăului pentru captarea interesului cancelariilor europene și despre agenda ambițioasă cu America.

  • 17.11.2010

    Întrevederea dlui Prim-ministru Vladimir FILAT cu dl Maurizio SACCONI, Ministru al Muncii şi Politicilor Sociale al Republicii Italiene

    În cadrul vizitei de lucru în Republica Italiană, întreprinse de către dl Vladimir FILAT, Prim-ministru al Republicii Moldova, în perioada 17-18 noiembrie curent, la invitaţia dlui Silvio BERLUSCONI, Preşedinte al Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene, domnia sa a avut o întrevedere cu dl Maurizio SACCONI, Ministru al Muncii şi Politicilor Sociale al Republicii Italiene.

  • 17.11.2010

    Farnesina demonstrează în continuare susţinere pentru Republica Moldova

    La data de 17 noiembrie curent, la Farnesina, sediul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Italiene, a avut loc întrevederea dlui Vladimir FILAT, Prim-ministru al Republicii Moldova cu dl Franco FRATTINI, Ministru al Afacerilor Externe al Republicii Italiene.

  • 17.11.2010

    Prim-ministrul Vladimir FILAT a avut o întrevedere cu cetăţenii moldoveni din or. Roma

    În seara zilei de 17 noiembrie current, dl Vladimir FILAT, Prim-ministru al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu comunitatea moldavă din or. Roma. La eveniment au mai participat dl Veaceslav NEGRUŢA, Ministru al Finanţelor, dna Natalia GHERMAN, Ministru a.i. al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, dl Sergiu SAINCIUC, Ministru a.i. al Muncii şi Protecţiei Sociale, dl Iulian FRUNTAŞU, Consilieru al Prim-ministrului.

  • 17.11.2010

    Întrevederea dlui Prim-ministru Vladimir FILAT cu omologul său Italian, dl Silvio BERLUSCONI, la Palazzo Chigi, sediul Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene

    În seara zilei de 17 noiembrie curent, la Palazzo Chigi, sediul Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene, a avut loc întrevederea dlui Prim-ministru al Republicii Moldova, Vladimir FILAT, cu omologul său Italian, dl Silvio BERLUSCONI.

  • 31.10.2010

    Călătoriile de familie cu Air Moldova devin cu 70% mai ieftine

    Din 31 octombrie curent, compania Air Moldova a lansat o noua oferta pentru calatoriile de familie, cu pina la 70% mai ieftine. Reducerea se aplica pentru toate cursele directe operate de Air Moldova, pornind de la tariful prestabilit. La pret redus se pot efectua zboruri spre: Frankfurt, Viena, Lisabona, Madrid, Bucuresti, Londra, Atena, Larnaca, Roma, Milano, Paris, Moscova, Sankt Petersburg, Munchen si Kiev. In limitele ofertei sint disponibile ambele clase de deservire - Econom si Business.

  • 27.10.2010

    Sistarea primirii actelor pentru perfectarea paşapoartelor începînd cu data de 01 decembrie 2010

    La data de 01 iulie 2007 a fost adoptată Legea nr. 135 pentru modificarea articolului 2 din Legea nr. 273-XIII din 09 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte.

  • 23.10.2010

    Disperaţi şi dezamăgiţi cîndva, migranţii pot fi modernizatori

    Integrați în vest, moldovenii reveniți la baștină ar europeniza țara.

  • 14.10.2010

    Reprezentanţii comunităţilor moldoveneşti din străinătate au fost decoraţi cu distincţii de stat

    Chişinău, 14 oct. /MOLDPRES/. Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a semnat astăzi decretul privind conferirea distincţiilor de stat unui grup de reprezentanţi ai comunităţilor moldoveneşti de peste hotare, transmite MOLDPRES citînd un comunicat al Serviciului de presă al instituţiei prezidenţiale.

  • 13.10.2010

    UE va oferi granturi de 5 mii de euro asociaţiilor diasporei moldoveneşti

    Chişinău, 13 oct. /MOLDPRES/. Asociaţiile diasporei moldoveneşti vor beneficia de granturi în mărime de pînă la 5 mii de euro pentru proiecte de susţinere a comunicării cu migranţii. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a lansat, astăzi, un concurs de granturi destinate asociaţiilor diasporei şi care este finanţat de Uniunea Europeană, cu un buget de 50 mii de euro, transmite MOLDPRES.

  • 13.10.2010

    La Beijing, a avut loc ceremonia de lansare a vinurilor moldovenesti pe piata chineza

    Chisinau, 14 sep. /MOLDPRES/. Delegatia Guvernului Republicii Moldova, condusa de Prim-ministrul Vlad Filat, a participat astazi la Beijing la ceremonia de lansare a vinurilor moldovenesti pe piata chineza, a relatat pentru MOLDPRES Directia comunicare si relatii cu presa de la Guvern.

  • 10.10.2010

    Vizita de lucru a Ambasadorului Gheorghe RUSNAC în Provincia Brescia (or. Brescia si or. Darfo Boario Termi, Republica Italiană)

    În perioada 10-11 octombrie curent dl Gheorghe RUSNAC, Ambasador al Republicii Moldova în Republica Italiană a efectuat o vizită de lucru în Provincia Brescia, unde s-a întâlnit cu diaspora cu care a discutat despre situaţia politică actuală din Republica Moldova, paşii întreprinşi de Guvernul RM cu referinţă la stimularea reîntoarcerii cetăţenilor moldoveni în ţară. Unul din subiectele importante abordate a fost şi cel al desfăşurării alegerilor parlamentare din RM din 28 noiembrie curent. Ambasadorul a comunicat cetăţenilor despre decizia autorităţilor moldoveneşti de a deschide un birou electoral în or. Brescia.

  • 08.10.2010

    Cursuri lingvistice pentru cetăţenii Republicii Moldova aflaţi temporar în Italia

    Ambasada Republicii Moldova în Republica Italiană, în cooperare cu asociaţia moldovenilor din or. Roma „Dacia" , organizează desfăşurarea cursurilor de limbă şi literatură maternă pentru cetăţenii Republicii Moldova aflaţi temporar în Italia. Lecţiile sunt oferite gratis, fiind destinate tuturor doritorilor de a participa la cursurile respective.

  • 14.09.2010

    Republica Moldova va beneficia de suport financiar pentru dezvoltarea agriculturii

    Chisinau, 13 sep. /MOLDPRES/. Republica Moldova va beneficia de un grant de 20 milioane dolari SUA pentru dezvoltarea agriculturii si sustinerea producatorilor agricoli. Anuntul a fost facut astazi de catre Kanayo F. Nwanze, Presedintele Fondului International pentru Dezvoltare Agricola (IFAD) in cadrul unei discutii telefonice cu Presedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, Presedinte interimar al Republicii Moldova, ca raspuns la solicitarea Presedintelui de acordare a fondurilor financiare pentru relansarea agriculturii din Republica Moldova, comunica MOLDPRES cu referire la sectia relatii cu mass-media a Parlamentului.

  • 13.09.2010

    În ultimele 11 luni s-au deschis şi minţile şi inimile şi porţile spre UE

    Iurie Leancă: „Recomandările de la Comisiei privind zona de liber schimb vor constitui un subiect foarte important pe agenda discuţiilor premierului Filat la Bruxelles.

  • 19.07.2010

    Ajutoare pentru sinistraţi

    La data de 18 iulie curent în faţa sediului Ambasadei Republicii Moldova la Roma, s-a desfăşurat acţiunea de colectare a ajutoarelor umanitare pentru sinistraţii din raioanele Republicii Moldova, care au suferit în urma inundaţiilor, organizată de ziarul Gazeta Basarabiei cu concursul Ambasadei.

  • 29.06.2010

    Deschiderea oficiala a consulatelor generale de la Balti si Cahul va avea loc la 9 iulie

    Consulatele generale din Bălţi şi Cahul vor fi finalizate la 30 iunie, iar deschiderea oficială a acestora va avea loc pe 9 iulie. La eveniment vor participa miniştrii Afacerilor Externe din România şi din Republica Moldova.

  • 20.06.2010

    Vizita Ambasadorului în or. Torino

    În perioada 19-20 iunie curent, la invitaţie dnei Natalia PETICĂ, Preşedinte al Asociaţiei "Plai", Ambasadorul a întreprins o vizită în or. Torino, regiunea Piemonte.

  • 17.06.2010

    Deplasarea Şefului Misiunii în provincia Bologna

    În scopul participării la o masă rotundă cu tematică investiţională, la data de 17 iunie curent, Şefului Misiunii a întreprins o deplasare în or. Castel Bolognese, Provincia Bologna, la invitaţia dlui Emilio SAPONARA, Editorul ziarului "Nasha Gazzetta" şi a dlui Giovanni BELLA, responsabil al aceleiaşi publicaţii pentru Regiunea Emilia Romagna.

  • 15.06.2010

    Lansarea dialogului privind liberalizarea regimului de vize cu UE

    La data de 15 iunie curent, la Luxemburg, în cadrul Consiliului de Cooperare RM-UE a fost lansat oficial dialogul RM-UE cu privire la liberalizarea regimului de vize.

  • 13.06.2010

    "Moldovan Business Week" detalii utile

    În perioada 22-25 iunie 2010, la Chişinău se va desfăşura Săptămîna Investiţională "Moldovan Business Week".

  • 11.06.2010

    Participarea Ambasadorului la Sesiunea anuală a AEREC

    La data de 11 iunie curent, Ambasadorul Gheorghe RUSNAC a participat la Conferinţa "Sfîrşitul crizei: între previziuni şi realitate", în cadrul căreia a fost pusă în dezbatere situaţia economică internaţională.

  • 03.06.2010

    Poziţia consolidată a AIE cu privire la depăşirea crizei constituţionale

    Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană au anunţat astăzi o poziţie consolidată cu privire la depăşirea crizei constituţionale.

  • 01.06.2010

    Prim-ministrul Vlad FILAT a avut o întrevedere cu un grup de investitori italieni, dispuşi să creeze în Republica Moldova un Complex agro-industrial de tip european

    Acest Complex este inspirat din experienţa oraşelor Verona şi Palermo, unde activează structuri similare. Activitatea Complexului nu va fi orientată doar spre piaţa Republicii Moldova, ci în special spre piaţa europeană, unde fructele şi legumele sînt produse solicitate.

  • 31.05.2010

    Iurie Leancă a avut o discuţie la telefon cu Franco Frattini

    La data de 31 mai curent, dl Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o convorbire telefonică cu dl Franco Frattini, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Italiene.

  • 25.05.2010

    Întrevedere cu Grupul Parlamentar de Prietenie pentru Republica Moldova

    La data de 25 mai curent, delegaţia Republicii Moldova, condusă de către dl Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, s-a întîlnit la Roma cu membrii Grupului de Prietenie cu ţara noastră din cadrul Legislativului italian.

  • 25.05.2010

    Întrevederea Preşedintelui Mihai Ghimpu cu dl Changchui HE, Vice-director General al ONU pentru Agricultură şi Alimentaţie

    Discuţiile purtate cu dl Changchui HE, s-au axat asupra proiectelor FAO implementate în Republica Moldova şi a fondurilor acordate pentru realizarea proiectelor de asistenţă tehnică şi de urgenţă în RM, în particular: asistenţă preparatorie pentru recensămîntul agricol, consolidarea serviciilor în domeniile fitosanitar, agrochimic, în domeniul biotehnologiilor agricole şi biosecurităţii.

  • 25.05.2010

    Mihai Ghimpu a devenit membru de onoare al Academiei Europene pentru Relaţii Economice şi Culturale de la Roma

    La data de 25 mai curent, la Roma a avut loc reuniunea cu reprezentanţii comunităţii de afaceri a Republicii Italiene, organizată cu suportul Academiei Europene pentru Relaţii Economice şi Culturale (AEREC), care reprezintă o subdiviziune a Organizaţiei Naţionale italiene de dezvoltare a industriei, comerţului şi artizanatului.

  • 25.05.2010

    IFAD demonstrează maximă deschidere faţă de doleanţele şi necesităţile Republicii Moldova

    La data de 25 mai 2010, la sediului Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă a avut loc întrevederea dlui Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, Preşedinte interimar al Republicii Moldova cu dl Kanayo F. Nwanze, Preşedintele Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD).

  • 24.05.2010

    Mihai Ghimpu a fost primit în audienţă de către Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea

    În dimineaţa zilei de 24 mai 2010, dl Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului Preşedinte interimar al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea.

  • 24.05.2010

    Întrevederea dlui Mihai Ghimpu Preşedinte al Parlamentului, Preşedinte interimar al Republicii Moldova cu Preşedintele Camerei Deputaţilor Parlamentului Italian, Gianfranco Fini

    La data de 24 mai 2010, Preşedintele Parlamentului RM, dl Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Preşedintele Camerei Deputaţilor Parlamentului Republicii Italiene, Gianfranco Fini.

  • 23.05.2010

    Reuniunea cu comunitatea moldavă din Republica Italiană

    În seara zilei de 23 mai curent, Preşedintele Mihai Ghimpu a avut o întîlnire cu comunitatea cetăţenilor Republicii Moldova din Italia, în debutul căreia domnia sa a prezentat evoluţiile curente din RM pe dimensiunea politică şi economică, acordînd o atenţie aparte implementării reformelor democratice, orientate spre îmbunătăţirea climatului investiţional şi sporirea atractivităţii ţării atît pentru investitorii străini, cît şi pentru cetăţenii RM rezidenţi peste hotare.

  • 17.05.2010

    Moldovan Business Week 2010

    World economic crisis – challenges and new opportunities for Moldovan economy

  • 29.04.2010

    Aspecte de cooperare economico-investiţională între Republica Moldova şi Italia discutate de către Ambasadorul Gheorghe RUSNAC la Napoli

    La data de 26 aprilie curent Ambasadorul Gheorghe RUSNAC a întreprins o vizită în or. Napoli, în scopul abordării unor subiecte de cooperare economico-investiţională, precum şi pentru participarea la lansarea cărţii "Il debito", autor Armando ARMANO, editate cu suportul băncii "Banca Popolare del Meridione".

  • 28.04.2010

    Conferinţa Internaţională cu tematica "Întreprinderile Mici şi Mijlocii (ÎMM)"

    În perioada 21-23 aprilie curent, Ambasada a participat la lucrările Conferinţei Internaţionale cu tematica "Întreprinderile Mici şi Mijlocii (ÎMM)", organizate la San Marino, Italia, sub auspiciul autorităţilor oficiale ale Republicii San Marino, reprezentînd Republica Moldova la eveniment

  • 27.04.2010

    NEWSLETTER Ref.: Organization of "Moldovan Business Week 2010", June 22-25, 2010

    The Government of the Republic of Moldova in partnership with Vienna Economic Forum organizes "Moldovan Business Week 2010" entitled "World Economic Crisis - Challenges and New Opportunities for Moldovan Economy" at June 22-25, 2010. The event will consist of the 6th edition of International Investment Forum and the work session of Vienna Economic Forum in Chisinau.

  • 11.03.2010

    Vizită de lucru în regiunea Palermo

    În perioada 25-27 februarie curent, la invitaţia Preşedintelui Provinciei regionale Palermo, Giovanni Avanti, precum şi a autorităţilor publice ale Regiunii Sicilia, Clubul ataşaţilor comerciali, consilierilor economici şi agricoli ai ambasadelor străine acreditate în Italia, reprezentat de o delegaţie de 60 persoane, constituită din diplomaţi ai 33 ambasade, membri ai staff-ului Clubului, precum şi ai Clubului internaţional Oscar (sectorul agricol), condus de Preşedintele acestuia, ataşatul Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos, responsabil de problematica agricolă, a efectuat o vizită de lucru în regiunea menţionată.

  • 07.03.2010

    Vizita Ambasadorului în oraşul Brescia

    În perioada 6-7 martie curent, Ambasadorul a întreprins o deplasare în or. Brescia, unde a participat la emisiunea televizată "Un mărţişor mamei", difuzată în direct de către postul de televiziune Super TV, precum şi la reuniunea cu comunitatea moldavă din provinciile Brescia, Bergamo şi Padova.

  • 26.02.2010

    Presa italiană a publicat articolul comun, semnat de Şefii diplomaţiilor Republicii Moldova şi Republicii Italiene

    Astăzi, 26 februarie, articolul "Roma şi Chişinău: un mesaj european comun", semnat de Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi Franco Frattini, Ministru al Afacerilor Externe al Italiei, apare în ziarele italiene "La Nazione", "Il Giorno", "Il Resto del Carlino" şi "Piccolo di Trieste".

  • 24.02.2010

    Consulatul General al R. Moldova la Iaşi va fi deschis la începutul lunii aprilie

    Potrivit declaraţiei dlui Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Consulatul General al Republicii Moldova la Iaşi va fi deschis la 2 aprilie, urmînd ca acesta sa fie operaţional, în perioada cînd va fi pus in aplicare Acordul privind micul trafic la frontiera.

  • 19.02.2010

    Vizita Ambasadorului Gheorghe RUSNAC în provincia Varese

    În perioada 16-17 februarie curent, Ambasadorul a întreprins o vizită în regiunea Varese, în cadrul căreia s-au înscris o serie de reuniuni cu reprezentanţi ai autorităţilor locale în domeniul economic, social, şi educaţional, precum şi un seminar cu privire la oportunităţile de afaceri în Republica Moldova.

  • 15.02.2010

    Întrevederea Ambasadorului cu Gianfranco FINI, Preşedintele Camerei Deputaţilor din cadrul Parlamentului Italian

    La data de 15 februarie curent Ambasadorul a avut o întrevedere cu Gianfranco FINI, Preşedinte al Camerei Deputaţilor a Parlamentului Republicii Italiene, pe durata căreia au fost discutate aspecte ale cooperării parlamentare moldo-italiene.

  • 25.01.2010

    Iurie Leancă a participat la reuniunea informală a grupului de prieteni ai Republicii Moldova

    La data de 25 ianuarie 2010, la Bruxelles, dl Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a participat la reuniunea informală a grupului de prieteni ai Republicii Moldova la nivelul Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale UE care a avut loc în contextul reuniunii Consiliului Afacerilor Externe al UE.

  • 24.01.2010

    La Alessandria a fost creată Federaţia Asociaţiilor Cetăţenilor Moldoveni în Italia

    Unsprezece Asociaţii ale moldovenilor din Napoli, Como, Torino, Roma, Alessandria, Reggio Emilia şi Palermo s-au reunit la data de 24 ianuarie curent, la Alessandria (Republica Italiană) şi au constituit Federaţia Asociaţiilor Cetăţenilor Moldoveni în Italia (FEDAM).

  • 13.01.2010

    A fost dat startul negocierilor privind Acordul de Asociere RM-UE

    La 12 ianuarie curent, la Chişinău s-a desfăşurat prima rundă de negocieri privind Acordul de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

  • 04.01.2010

    Raport privind 100 de zile de activitate a Guvernului, prezentat de Prim-ministrul Vladimir FILAT

    La data de 4 ianuarie 2010, Prim-ministrul Republicii Moldova, Vladimir FILAT, a dat publicităţii Raportul privind 100 de zile de activitate a actualului Guvern

  • 17.12.2009

    A fost lansat Centrul de Apel al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene

    "Este un eveniment îmbucurător de intrare în normalitate, pe care l-am aşteptat atât noi, cât şi cetăţenii noştri din ţară şi de peste hotare, dar şi cetăţenii străini interesaţi să ne viziteze republica", – a declarat astăzi dl Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, la inaugurarea Centrului de Apel lansat la iniţiativa Ministerului. Centrul vine să suplinească deficienţele de comunicare între autorităţi şi cetăţeni din ultimii ani

  • 15.12.2009

    Vizita Ambasadorului Gheorghe RUSNAC în regiunea Sicilia

    În scopul consolidării cooperării moldo-italiene şi intensificării raporturilor la nivel regional, sub aspect antreprenorial-investiţional şi cultural, pe 15 decembrie 2009, E.S. Gheorghe RUSNAC a întreprins o vizită de lucru în provincia Catania (regiunea Sicilia)

  • 10.12.2009

    Sesiunea a 20-ea a Conferinţei Părţilor Cartei Energetice

    Pe 9 decembrie curent, E.S. DL Gheorghe RUSNAC, Ambasador în Republica Italiană, a participat la lucrările celei de-a 20-ea Sesiuni a Conferinţei Părţilor Cartei Energetice, care şi-a desfăşurat lucrările la Roma.

  • 30.11.2009

    Guvernul a declarat - 25 decembrie curent zi de odihnă

    Chișinău, 25 nov. /MOLDPRES/. Guvernul a declarat - 25 decembrie curent zi de odihnă, astfel încât credincioșii de rit nou să poată sărbători Crăciunul. Prim-ministrul Vlad Filat a precizat ca în 2010, Executivul va propune o inițiativă legislativă pentru a declara această dată zi de odihnă, comunică MOLDPRES.

  • 24.11.2009

    Mesaje clare de susţinere pentru Republica Moldova

    Chişinău, 24 nov. /MOLDPRES/. În cursul vizitei de lucru pe care o întreprinde în zilele de 23-24 noiembrie la Roma, vicepremierul Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut întrevederi cu Lamberto Dini, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului, Stefano Stefani, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Deputaţilor Parlamentului italian, şi Riccardo Migliori, conducătorul delegaţiei italiene din cadrul Adunării Parlamentare OSCE, comunică MOLDPRES cu referire la Direcţia mass-media şi relaţii cu publicul a MAEIE.

  • 24.11.2009

    Franco Frattini: Italia este gata să joace "un rol crucial" în cooperarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană

    Aflat în vizită de lucru la Roma, vicepremierul Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut astăzi o întrevedere cu omologul său italian Franco Frattini.

  • 24.11.2009

    Întrevederi la Camera Deputaţilor

    Pe 24 noiembrie, în cadrul vizitei sale la Roma, Dl Iurie LEANCĂ a avut o întîlnire cu Stefano STEFANI, Preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Deputaţilor. Ministrul a făcut o prezentare a ţării în actualitatea evenimentelor ce s-au produs în Moldova pe parcursul ultimului an - alegerile electorale, noul guvern şi obiectivele trasate.

  • 24.11.2009

    Vizita la VATICAN

    Pe 24 noiembrie, domnul Iurie LEANCĂ s-a bucurat de ospitalitatea Sfântului Scaun, fiind primit la Vatican de Sanctitatea Sa Mons. Dominique MAMBERTI, Secretar pentru Relaţiile bilaterale, in cadrul Secretariatului de Stat al Vaticanului.

  • 23.11.2009

    Întrevederea domnului Iurie LEANCĂ cu comunitatea moldovenilor din Italia

    Conform Programului vizitei de lucru în Italia, E.S.Dl Iurie LEANCĂ, s-a întîlnit la sfîrşitul zilei de 23 noiembrie, în sediul Societăţii italiene „Dante Allighieri”, or.Roma, cu reprezentanţi Comunităţii moldovenilor din Italia.

  • 23.11.2009

    Delegaţia moldavă a fost primită de Michele RIZZI

    Pe 23 noiembrie curent delegaţia moldavă, condusă de domnul Iurie LEANCĂ, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a fost primită de Michele RIZZI, Preşedintele Patronatului ACLI (Associazioni Cristiane Lavoratori Italiani), Vice-preşedinte Naţional Vicar, în sediul din or.Roma.

  • 23.11.2009

    Întrevederea domnului Iurie LEANCĂ, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova la Senat

    În cadrul vizitei la Roma, domnul Iurie LEANCĂ, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, s-a întreţinut cu senatorul Lamberto DINI, Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Senatului Italian.

  • 23.11.2009

    Vizita la Roma a domnului Iurie LEANCĂ, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene

    În perioada 23-24 noiembrie 2009, domnul Iurie LEANCĂ, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a efectuat prima sa vizită de lucru la Roma, Republica Italiană, în cadrul turului proiectat într-o serie de capitale europene.

  • 20.11.2009

    Guvernul Republicii Moldova a aprobat Acordul cu România privind micul trafic la frontieră

    Guvernul Republicii Moldova a aprobat Acordul cu România privind micul trafic la frontieră, semnat la 14 noiembrie la Bucureşti şi care va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la această dată.

  • 11.11.2009

    Reuniune a Grupului de Monitorizare şi Coordonare

    Pe 10 noiembrie curent, cu concursul Ambasadei şi a Ministerului Sănătăţii din Republica Moldova, spre Chişinău s-a deplasat o delegaţie a Ministerului italian al Muncii, Sănătăţii şi Politicilor Sociale, funcţionari din Sectorul Sănătate, unde în perioada 10-11 noiembrie, va avea loc cea de-a doua Reuniune a Grupului de Monitorizare şi Coordonare a realizării Memorandumului interguvernamental moldo-italian de înţelegere în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale, semnat la Roma pe 16 noiembrie 2000.

  • 07.11.2009

    Vizite de lucru la Unioncamere din or.Roma și la Consorţiul pentru Dezvoltare industrială din or. Rieti

    La 6 noiembrie, Ambasadorul a efectuat o vizită de lucru la Unioncamere din or.Roma, unde s-a întreţinut cu Sandro PETTINATO, Director pentru Servicii Financiare, Infrastructură şi Internaţionalizare şi Fabio PIZZINO, colaborator al aceleiaşi Direcţii. La întrevedere a participat Vladimir DIDILICA, Vice-preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie al Republicii Moldova.

  • 06.11.2009

    Eveniment de o importanţă deosebită pentru cetăţenii moldoveni din Italia

    Pe 5 noiembrie s-a produs un eveniment de o importanţă deosebită pentru cetăţenii moldoveni din Italia.

  • 06.11.2009

    Misiuni economice în oraşele italiene Milano, Monza, Prato şi Rieti

    În perioada 1-6 noiembrie, Ambasada şi Consulatul General de la Bologna a acordat asistenţă desfăşurării unor misiuni economice în oraşele italiene Milano, Monza, Prato şi Rieti.

  • 05.11.2009

    Lansarea volumului „Nimb de rouă” a poetului GRIGORE VIERU

    Pe 4 noiembrie, colaboratorii Misiunii au participat la lansarea volumului "Nimb de rouă" a poetului GRIGORE VIERU, care a fost tradus în limba italiană de reprezentantele comunităţii moldovenilor din Roma, Valentina Corcodel, Tatiana Ciobanu şi Claudia Lupaşco.

  • 04.11.2009

    Problemele ce vizează cetăţenii moldoveni aflaţi pe teritoriul Provinciei Roma şi aspecte de cooperare

    Pe 3 noiembrie Ambasadorul s-a întreţinut cu Luybov Karpa, Preşedintele Asociaţiei culturale "Ucraina în Italia", Membru al Consiliului Orăşenesc pentru Reprezentanţa Comunităţilor Străine în or. Roma.

  • 03.11.2009

    Sărbătoarea moldovenilor din or. Padova

    Pe 1 noiembrie curent, domnul Gheorghe RUSNAC, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Italiană a participat la sărbătoarea moldovenilor din or. Padova, organizată de Asociaţia "Moldovenii în Veneto pentru Solidaritate Socială internaţională – ONLUS", Preşedinte a căreia este Părintele Vasile Şestocovschi.

  • 19.10.2009

    Întrevederi cu oficialităţile din Provincia Fermo și Montefalcone Appenino

    Pe 16 octombrie 2009, E.S. Prof. Gheorghe RUSNAC, s-a deplasat în Provincia Fermo, Italia, împreună cu delegaţia primarilor şi consilierilor din Republica Moldova, unde a avut o serie de întrevederi cu oficialităţile din localitatea respectivă.

  • 16.10.2009

    Proiectului european "HYDRORAD"

    Pe 14 octombrie 2009, domnul Gheorghe RUSNAC, Ambasadorul Republicii Moldova în Italia, a participat la prezentarea oficială a Proiectului european "HYDRORAD", care s-a desfăşurat în cadrul Universităţii din or. L’Aquila, Regiunea Abruzzo (It).

  • 05.10.2009

    Prezentarea Republicii Moldova, cu tematica "Oportunităţi de a investi în Moldova"

    Pe 2 octombrie curent, E.S. Dl Gheorghe RUSNAC, Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Italiană a efectuat o vizită de lucru în or. Napoli, unde a participat la prezentarea Republicii Moldova, cu tematica "Oportunităţi de a investi în Moldova", organizată în comun cu Camera de Comerţ Americană în Italia, cu sediul la Napoli.

  • 04.10.2009

    Întrevederi cu Primarul oraşului Claudio D’Alessio, Vice-primarul, Ferdinando Uliano şi Avino Pasquale

    Pe 3 octombrie, Ambasadorul s-a aflat în or. Pompei, la invitaţia autorităţilor publice locale, unde a avut întrevederi cu Primarul oraşului Claudio D’Alessio, Vice-primarul, Ferdinando Uliano şi Avino Pasquale, Asesor pentru instruire, turism, formaţiune şi angajare.

  • 18.09.2009

    Mihai Ghimpu a semnat decretul de suspendare a vizelor pentru cetatenii Romaniei

    Mihai Ghimpu a semnat decretul de suspendare a vizelor pentru cetăţenii României Chişinău, 17 sep. /MOLDPRES/.

  • 28.07.2009

    Întrevederi cu Riccardo MIGLIORI, Matteo MEOCCI şi Massimo LAVEZZO CASSINELLI

    Întrevederi cu Riccardo MIGLIORI, Matteo MEOCCI şi Massimo LAVEZZO CASSINELLI - Noutăţi

  • 23.07.2009

    Alegerile anticipate din 29 iulie 2009

    În scopul asigurării publicităţii, în contextul alegerilor anticipate din 29 iulie 2009, Ambasada Republicii Moldova la Roma a realizat următoarele:

  • 29.06.2009

    Activitatea în Italia a preoţilor Eparhiei de Korsun, cetăţeni ai Republicii Moldova

    În perioada anilor 2003-2008 au fost organizate 4 comunităţi pravoslavnice, enoriaşi ai cărora sînt cu preponderenţă cetăţeni ai Republicii Moldova, aflaţi cu traiul în Italia.

  • 26.06.2009

    OSCE/BIDDO şi-a început misiunea de monitorizare a alegerilor din 29 iulie

    Chişinău, 26 iun. /MOLDPRES/. Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (BIDDO) a lansat astăzi, la Chişinău, misiunea de observare a alegerilor parlamentare anticipate, care vor avea loc la 29 iulie a.c. Despre aceasta a anunţat şeful misiunii de observatori, fostul ministru de externe al Sloveniei, Boris Friec, transmite MOLDPRES.

  • 25.05.2009

    Vizita în regiunea Abruzzo

    La 22 mai 2009 Consilierul Ambasadei Republicii Moldova în Italia Sorin Mihail a efectuat o vizită în regiunea Abruzzo, locuitorii căreia au avut de suferit în urma cutremurului devastator din 6 aprilie curent.

  • 09.04.2009

    Începînd cu 9 aprilie 2009, orele 0:00, pentru cetăţenii României, care vor călători în Republica Moldova se introduce regimul de vize

    În conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 08.04.2009, începînd cu 9 aprilie 2009, orele 0.00, pentru cetăţenii României, care vor călători în Republica Moldova se introduce regimul de vize.

  • 02.04.2009

    Comisia Electorală Centrală a acreditat 157 de observatori internaţionali

    30 mar. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală a acreditat astăzi 157 de observatori internaţionali pentru monitorizarea alegerilor Parlamentului din 5 aprilie a.c., informeaza MOLDPRES.

  • 15.03.2009

    Vizite de lucru în Regiunile Marche şi Emilia Romagna

    În perioada 3-5 martie curent, Dl Gheorghe RUSNAC, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova la Roma, a efectuat o vizită de lucru în Regiunea Marche, iar în perioada 9-10 martie s-a aflat la Rimini, Regiunea Emilia Romagna.

  • 14.03.2009

    Comisia Electorală Centrală a acreditat observatori naţionali şi internaţionali în vederea monitorizării alegerilor Parlamentului din 5 aprilie 2009

    În şedinţa de vineri, 13 martie curent, Comisia Electorală Centrală a acreditat 19 observatori din partea Asociaţiei „Primul Club al Consiliului Europei” în vederea monitorizării alegerilor Parlamentului din 5 aprilie 2009.

  • 11.03.2009

    S-a încheiat procesul de înregistrare a concurenţilor electorali în alegerile Parlamentului din 5 aprilie 2009

    Comisia Electorală Centrală anunţă că s-a încheiat procesul de înregistrare a concurenţilor electorali în alegerile Parlamentului din 5 aprilie 2009.

  • 10.03.2009

    Comisia Electorală Centrală face următoarele precizări legate de acreditarea jurnaliştilor străini la alegerile Parlamentului din 5 aprilie curent

    urnaliştii străini pot fi acreditaţi pe lîngă Comisia Electorală Centrală pe durata mandatului acesteia sau pe perioada alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009 doar după acreditarea lor prealabilă la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

  • 10.03.2009

    Conferinţa cu genericul "Oportunităţi de business şi de investiţii pentru întreprinderile italiene"

    În cursul zilei de azi, 10 martie, Ambasada Republicii Moldova în Italia şi Camera de Comerţ italo-moldavă din or.Rimini, Italia, a organizat Ziua Republicii Moldova în or. Rimini, în cadrul căreia şi-a desfăşurat lucrările Conferinţa cu genericul “Oportunităţi de business şi de investiţii pentru întreprinderile italiene”.

  • 02.02.2009

    Alegerile parlamentare vor avea loc la 5 aprilie a.c - Noutăţi

    O hotarâre în acest sens a fost adoptată astăzi în unanimitate de deputaţi şi întră în vigoare odată cu votarea, informează MOLDPRES.

  • 28.01.2009

    Serviciul consular al Ambasadei Italiei la Chişinău a inceput astăzi recepţionarea cererilor de eliberare a vizelor

    Potrivit consulului italian în Moldova, Bruno Castellani, instituţia nou-deschisă preconizează să elibereze zilnic circa o suta de vize. Preţul unei vize variază între 35 şi 75 de euro, în funcţie de perioada de timp pentru care este deschis documentul.

  • 26.01.2009

    Îşi începe activitatea Serviciul Consular pentru eliberarea vizelor de catre Ambasada Italiei la Chişinău - Noutăţi

    Beneficiarii care au fixat deja o întâlnire la Ambasada Italiei la Bucureşti pentru 28 ianuarie şi datele succesive sunt invitaţi să se prezinte la Oficiul Consular al Ambasadei Italiei la Chişinău din str. Vlaicu Pircalab nr. 63 începând cu orele 8.30 la datele deja fixate.

  • 22.01.2009

    Ambasadorul Gheorghe Rusnac a înmânat Preşedintelui maltez Edward Fenech-Adami scrisorile de acreditare

    Astăzi, 22 ianuarie 2009, dl Gheorghe Rusnac, Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Italiană, a înmânat Preşedintelui maltez, dl Edward Fenech-Adami, scrisorile de acreditare în calitate de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar prin cumul al Republicii Moldova în Republica Malta.

  • 18.01.2009

    A murit poetul Grigore Vieru

    Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Poetul Grigore Vieru a decedat în noaptea de 17 spre 18 ianuarie, la ora 1.20, în secţia de reanimare a Spitalului de Urgenţă din Chişinău, informează MOLDPRES.